Pompierii au cărat apă potabilă în comuna Schitu, afectată de indundaţii
Citat:Pompierii au transportat joi apă potabilă pentru cetăţenii din comuna Schitu unde au avut loc inundaţii şi apa din fântâni ar putea fi poluată, decizia distribuirii apei potabile către populaţie fiind luată în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Cornel Gogolan, a fost transportată în Schitu cantitatea de 3.000 de litri de apă achiziţionată cu sprijinul Consiliului Judeţean. Apa va fi distribuită localnicilor din Schitu joi şi vineri, în condiţiile în care Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a interzis consumul de apă din fântânile publice până când acestea nu vor fi igienizate.
Ploile căzute joi în judeţul Olt au determinat inundaţii în gospodăriile populaţiei (curţi şi grădini) din satele comunei Schitu şi în câteva curţi din localităţile Perieţi şi Valea Mare.
Pompierii au intervenit cu motopompe pentru asanarea apei din gospodăriile inundate din Perieţi şi Valea Mare. În comuna Schitu, apa pârâului Iminog, dar şi cea scursă de pe versanţi a inundat în prima parte a zilei peste 130 de curţi şi grădini, însă în a doua parte apa s-a retras din majoritatea gospodăriilor inundate şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Olt a intervenit cu utilaje pentru crearea unor breşe astfel încât apa din curţi şi grădini să se poată scurge.
DSP Olt a prelevat probe de apă din fântânile din comuna Schitu şi cele poluate vor fi igienizate în următoarele două zile.
Plonjon mortal cu maşina în râul Olt: cadavrele a doi tineri au fost scoase din apă. Tânăra de la volan nu avea permis de conducere
Citat:Trei tineri au plonjat în râul Olt cu maşina în care se aflau, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Accidentul s-a petrecut în dreptul staţiei de epurare a oraşului Slatina. La volan se afla o tânără care nu era proprietara maşinii, ea fiind şi singura dintre cei trei ocupanţi ai autoturismului care a reuşit să se salveze. Un cadavru a fost scos după două ore, iar al doilea a fost găsit şi adus la mal cu ajutorul scafandrilor, sâmbătă dimineaţă.
Din primele cercetări, cei trei tineri, cu toţii originari din comuna Teslui, se aflau într-o maşină Dacia SuperNova şi se întorceau de la o terasă de pe malul râului Olt când a avut loc accidentul. La volan se afla o tânără - Florina Sorina L. (20 ani), iar proprietarul maşinii - Cristi Ionuţ N.(19 ani), se afla pe scaunul din dreapta-faţă, acesta fiind, totodată, şi prietenul fetei. Din motive necunoscute încă, la momentul cu pricina – undeva în jurul orelor 00.30, autoturismul în care erau tinerii se deplasa pe DC 90-A, în apropiere de barajul de pe raza comunei Slătioara, când, din motive necunoscute încă, fata ar fi pierdut controlul volanului asupra direcţiei de mers, “a zburat” peste parapetul de protecţie din ciment care delimitează râul Olt de drumul ce ocoleşte râul şi, apoi, a plonjat în Olt.
Din urmele de la faţa locului, poliţiştii au apreciat că maşina avea viteză. Fata a reuşit să iasă în mod miraculos din maşină şi să ajungă la mal, ea fiind găsită de către un bărbat aflat întâmplător în zonă, care a telefonat la numărul “112” şi a anunţat accidentul. Cei care au intervenit primii la faţa locului au fost pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt. Astfel, cu ajutorul dispozitivelor din dotare, aceştia au reuşit să aducă la suprafaţă şi să extragă din râul Olt autoturismul cu pricina, care se afla la aproape cinci metri de mal. În interiorul acesteia a fost găsit trupul neînsufleţit al proprietarului maşinii, ce rămăsese prins în centura de siguranţă. Pompierii slătineni au chemat în ajutor colegii scafandri de la Drobeta Tr. Severin pentru a-l găsi şi pe al treilea pasager din maşină, Andrei M., în vârstă de 17 ani.
“Autoturismul a fost găsit în râu în jurul orelor 03.00 şi a fost tras la mal după ce a fost agăţat cu câteva ancore. În interiorul maşinii a fost găsit cadavrul unui tânăr de 20 de ani. Pentru că ni se semnalase că mai exista o persoană în maşină la momentul accidentului, am solicitat sprijinul echipei de scafandri de la ISU Mehedinţi pentru a găsi şi corpul celui de-al treilea pasager. Scafandrii au ajuns în Slatina în jurul orelor 07.00 şi, cu ajutorul acestora, am găsit, undeva în jurul orei 09.20, şi corpul tânărului dispărut iniţial”, a declarat comandantul ISU Olt, Marian Pică, care a precizat, totodată, că tânăra a fost transportată la Spitalul Judeţean din Slatina de către un echipaj SMURD în stare conştientă, cu hipotermie moderată şi traumatisme uşoare la membrele inferioare şi superioare.
Poliţiştii au stabilit că fata nu deţinea permis de conducere. Aceştia au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii tragediei. “Tânăra care se afla la volanul maşinii nu deţinea permis de conducere, deşi ea conducea maşina la momentul accidentului. Deşi nu avea permis de conducere, fata se afla, totuşi, la volanul maşinii. Pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, ea a pierdut controlul volanului, a izbit parapetul de protecţie şi maşina în care se aflau toţi pasagerii s-a prăbuşit în râul Olt. Din informaţiile colegilor mei prezenţi la faţa locului, fata a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind unul negativ. S-a întocmit dosar penal pe numele fetei care a provocat accidentul pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis”, a afirmat comisarul-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Citat:FOTO-VIDEO Incendiu devastator la un centru de colectare deşeuri din Slatina
Un incendiu izbucnit, luni după-amiază, la un centru de colectare a fierului vechi din Slatina, a băgat spaima în locuitorii municipiului. Un nor negru de fum dens s-a întins ameninţător peste oraş, dând emoţii cetăţenilor urbei, care au stat cu privirile pe cerul îmbâcsit de fumul negru. Pompierii au fost nevoiţi să efectueze mai multe curse pentru a alimenta autospecialele trimise la faţa locului. Incendiul a fost semnalat în apropierea depozitului en-gros „Mihai Trade” de pe strada Depozitelor în jurul orelor 17.00, la un centru de colectare a fierului vechi. Din primele informaţii nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului, dar cert este că flăcările au cuprins caroserii auto, părţi componente din autoturismele depozitate în curtea centrului respectiv, cauciucuri, mase plastice, lemn etc. Angajaţii din cadrul depozitului comercial din proximitate "Mihai Trade" au ieşit în număr mare să vadă fumul gros şi negru care se întinsese pe tot cerul de deasupra lor. De asemenea, aceeaşi curiozitate au arătat-o şi clienţii aflaţi întâmplător în zonă la ora incendiului.
Nouă autospeciale pentru stingerea incendiului au intervenit la faţa locului, dintre care şase au fost trimise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Matei Basarab" Olt, restul fiind de la firme mari din municipiu ce deţin şi ele autospeciale de intervenţie în caz de incendiu. Deoarece flăcările au avut o mare amploare, acestea ridicându-se la zeci de metri deasupra solului, pompierii au fost nevoiţi să efectueze mai multe curse pentru a alimenta autospecialele care au acţionat la faţa locului. "S-a intervenit cu forţe umane şi autospeciale pentru stingere incendii, dar, din cauză că la faţa locului nu au existat hidranţi, am fost nevoiţi să efectuăm mai multe curse pentru a alimenta cu apă maşinile. Acest lucru a necesitat timp pe care, altfel, l-am fi putut utiliza pentru lichidarea mai rapidă a flăcărilor. Deocamdată nu se cunosc exact cauzele ce au dus la izbucnirea incendiului, se efectuează cercetări în acest sens", a declarat Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt. Pierderile provocate de incendiu au constat doar în ceea ce a ars în incendiu.
Citat:Incendiu PUTERNIC în Olt. Doi copii au ajuns în stare gravă la spital
Doi copii de trei şi patru ani, din Olt, au ajuns în stare gravă la spital, după ce casa le-a fost distrusă de un incendiu violent, informează România TV.
Nenorocirea s-a întâmplat în localitatea Dăneasa, din judeţul Olt. Copiii, doi fraţi, au fost lăsaţi nesupravegheaţi şi în joacă au dat foc la salteaua de pe pat. Flăcările s-au extins cu repeziciune, mobilierul a luat foc, iar cei doi copii au rămas prinşi în cameră.
Bunicul lor care se afla în curte a alertat pompierii, dar a şi sărit de unul singur să stingă focul cu mâinile goale. A reuşit să-i scoată pe cei doi fraţi din foc, însă micuţii au suferit răni serioase. Amândoi au fost transportaţi în mare urgenţă la spital, iar acum sunt sub supravegherea medicilor.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt a sărbătorit sâmbătă, pe 13 Septembrie, Ziua Pompierilor. Le-au fost alături reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, care le-au mulţumit pentru curaj şi devotament, dar şi cetăţeni care au putut admira maşinile de intervenţie ale salvatorilor.
"Foc . O stivă de replici uscate, plus cuvântul scânteie."
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt şi-a deschis, astăzi, porţile pentru sute de elevi curioşi să afle secretele meseriei şi să urce în fiecare echipaj de intervenţie. Chiar dacă lupta cu focul şi cu dezastrele naturale este una grea şi riscantă, copiii sunt gata oricând să salveze vieţi.
Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale a fost un bun prilej pentru o nouă întâlnire între cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi elevii olteni.
Curiozitatea i-a impins pe micuţi să cerceteze fiecare colţişor al autospecialelor folosite în caz de incendiu sau descarcerare. Iar meseria de pompier sună destul de tentant la vârsta lor.
Copiii ne-au spus şi ce trebuie făcut în caz de incendiu.
Tot de la ei am aflat şi o nouă definiţie a dezastrului natural.
Printre atâţia pompieri, am găsit şi elevi care îşi doresc să fie poliţişti.
Atracţia zilei a fost şi astăzi, Mera, câinele salvator din cadrul Inspectoratului, cea care şi-a salutat pe rând vizitatorii.
Citat:Cunoscutul centrul comercial din Caracal a fost cuprins de flăcări astăzi. Un incendiu a cuprins complexul “Ceres” de pe strada Bicaz, situat în centrul urbei. Incendiul a fost anunţat în jurul orelor 15.30. Pompierii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului pentru a stinge flăcările la magazinul ce ocupă o suprafaţă importantă din zona unde este amplasat.
Nu mai puţin de cinci autospeciale pentru stingere cu apă şi spumă au fost trimis pentru a interveni la locul incendiului. Pompierii militari au acţionat inclusiv pe acoperişul complexului comercial menţionat pe o suprafaţă de aproape 200 mp.
Pompierii au acţionat pe mai multe fronturi, încercarea cea mai importantă constând în anihilarea incendiului înainte să se extindă la clădirile vecine, care se află la foarte mică distanţă.
La acest moment nu se ştie care este cauza izbucnirii incendiului, dar, cel mai probabil, se presupune că totul ar fi fost cauzat de un scurtcircuit electric.
Cert este faptul că nu au fost raportate victime. Pagubele materiale sunt însă importante. La acest moment nu se ştie dacă proprietarul centrului comercial CERES are sau nu asigurare.