pompieri

Citat:Sunt momente în care pompierii devin, la propriu îngeri salvatori trimiși de Dumnezeu spre a-i proteja pe oameni. Momente greu de descris în cuvinte. Pentru că, oare cum ar putea cuvintele să descrie lacrimile unei mame care, disperată, își încredințează pruncul nu de mult născut, în brațele unui străin, un pompier, care în acele clipe de grea încercare este singura speranță de viață a copilului pecare l-a purtat în pântece.

Iulian Săvulescu este un tânăr pompier de 30 de ani din București. Un om simplu și un camarad de nădejde, asemeni adevăraților luptători cu focul. Lucrează ca pompier la Secția “Fundeni” din Capitală. În seara zilei de joi, 26 august a.c., Iulian era la datorie, alături de camarazii săi. Nici nu bănuia că, în acea seară, un copil, va primi în brațele sale, a doua șansă la viață.

Un incendiu a izbucnit la un apartament de la etajul I al unui bloc cu 3 nivele. Pentru lichidarea incendiului au intervenit pompierii militari ai Secției “Fundeni”. La ultimul etaj al imobilului, rămăseseră izolați de incendiu doi adulți și un bebeluș de nici două luni. Tatăl, mama și copilașul se adăpostiseră pe balcon pentru a nu se asfixia cu fumul dens care se degajase pe scara blocului și pătrunsese în apartamentele de la etajele superioare. Iulian a urcat pe autoscara mecanică pentru a-i evacua. Pe balcon, la etajul al treilea, doi părinți îngroziți îl așteptau disperați cu un bebeluș în brațe. I-au încredințat pruncul conștientizând că omul din fața lor e singura speranță de viață pentru puiul lor.

Iulian a luat copilul cu grijă părintească, i-a înfășurat trupușorul firav într-un cearșaf pe care, mai apoi, l-a legat în jurul corpului lui. Cu o batistă umedă îi acoperea zona nasului și a gurii pentru a-l proteja de fumul dens. A început să coboare pe autoscara mecanică sub ochii înmărmuriți ai părinților. Pentru ca bebelușul să nu cadă din cauza mișcărilor executate la coborîre, a apucat cearșaful cu dinții. Copilul nu scotea niciun sunet. Nu știa dacă e viu sau nu, dar știa că trebuie să facă ceva să-l salveze. Jos, l-a predat urgent medicilor. În momentul în care a fost preluat de echipajul de prim-ajutor, un țipăt a săgetat noaptea. Copilul plângea. Era în viață. Se născuse, pentru a doua oară, în brațele pompierului Iulian Săvulescu.

Întrebat cum s-a simțit după ce a salvat un copil de nici două luni, Iulian spune: “Nu am avut timp să simt, atunci… Am urcat repede după tatăl copilului.”

Iulian are acasă o fetiță de 11 luni. Un alt copil, e pe drum, soția sa fiind însărcinată în 6 luni. E un om simplu, cu un zâmbet larg și doi ochi negrii blânzi și senini. Vorbind cu el, realizezi că gestul care a impresionat o țară întreagă, pentru el a fost ceva firesc: și-a făcut datoria ca om și ca pompier.

(01-09-2013 02:44 PM)Covalciuc Bogdan Scris:  Iulian Săvulescu: În brațele lui, un copil, s-a născut a doua oară

Citat:Un pompier a fost hirotonit preot. El va sluji la Detașamentul de Pompieri Roman. Plutonierul Alexandru Bența, acum preot, speră ca unul dintre colegi să fie dascăl.

A vrut să se facă preot, dar a ales să se arunce la propriu în flăcări pentru a salva oameni. Necunoscutele căi ale Domnului l-au adus pe plutonierul Alexandru Bența, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, tot în altar, acolo unde și-a dorit la început. După ce a absolvit Seminarul Teologic Ortodox ”Grigore Teologul” din București și Facultatea de Teologie ”Andrei Șaguna” din Sibiu, Alexandru Bența s-a gândit că este timpul să își caute un loc de muncă. ”Am terminat facultatea în 2006, apoi am plecat o scurtă perioadă de timp în străinătate. Când m-am întors, am găsit în presă informații despre angajările care se făceau la pompieri. La noi, la ortodocși, dacă nu ești căsătorit, nu poți fi preoțit. Iar atunci eu nu eram căsătorit, nu era momentul. Așa că m-am înscris la concurs și am devenit pompier. Este o meserie nobilă, deosebită. Mi-am dorit să fiu pompier pentru că am asociat mereu această profesie cu ideea de a salva vieți”, povestește plutonierul Alexandru Bența.

La trei ani după ce a îmbrăcat haina militară, Alexandru Bența s-a căsătorit. Un an mai târziu, a citit în revista ”Pompierii Români” despre un coleg din alt județ care slujea la paraclisul unității în care lucra. ”Acel articol m-a făcut să îmi doresc și eu să fac așa ceva. Am și acum acasă revista cu articolul respectiv. Am discutat despre intenția mea cu domnul inspector-șef, care mi-a spus că nu are nimic împotrivă. Apoi, la începutul anului 2012, mi-am întocmit dosarul de candidat la preoție, pe care l-am depus la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului”.

A primit binecuvântare inclusiv de la Înalt Prea Sfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Alexandru a așteptat să fie anunțată ziua în care urma să fie hirotonit. Plutonierul Bența a fost sunat de secretarul episcopului vicar Ioachim Băcăuanul pe 26 august, 2013. Două zile mai târziu, pompierul era hirotonit diacon, iar pe 30 august, în ziua în care creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Alexandru, Alexandru Bența a fost hirotonit în treapta preoției. ”Am avut emoții foarte mari. Am fost hirotonit de Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, iar lângă mine, în altar, a fost și tata, care este preot într-o parohie de lângă Piatra-Neamț”.

Pare greu de crezut, dar pe Alexandru nu tatăl l-a determinat să urmeze calea spre preoție, ci prietenii de pe uliță, pe care-i admira când se întorceau acasă, în vacanțe, îmbrăcați în haine de seminariști.

Alexandru Bența va fi preot misionar și va sluji la Paraclisul ”Înălțarea Sfintei Cruci”, din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, în timpul liber, sau la nevoile unității. Iar când va fi la serviciu, plutonierul Alexandru Bența, care lucrează în cadrul Inspecției de Prevenire a ISU Neamț, va amenda toți administratorii de clădiri (inclusiv preoți), care nu respectă regulile de prevenire a incendiilor. A mai dat amenzi preoților, iar colegii-pompierii glumesc pe seama lui, spunându-i că va fi pomenit la Liturghie, fiindcă nu a fost tolerant. Alexandru nu va lăsa uniforma de pompieri, fiindcă îi place meseria. El va putea fi duhovnicul colegilor săi abia după ce episcopul vicar va decide că are suficientă experiență, iar prima slujbă pe care o va ține singur va fi, cel mai devreme, la 40 de zile de la hirotonire. Între timp, părintele caută, tot printre colegi, un dascăl care să-l ajute la oficierea serviciilor religioase.

Paraclisul de la etajul întâi al Detașamentului de Pompieri Roman a fost făcut în 2001. Pe 25 aprilie au început lucrările, iar pe 13 septembrie 2001, chiar de Ziua Pompierilor din România, paraclisul a fost sfințit în prezența episcopului vicar, PreaSfințitul Ioachim Băcăuanul, și a unui sobor de preoți. Lăcașul de cult a fost amenajat cu sprijinul financiar al unor credincioși, din unitate și din alte instituții. ”Zilnic se aprinde câte o lumânare și se vine pentru un moment de liniște sufletească. Avem nevoie de așa ceva, ne este benefic”, mărturisește căpitanul Constantin Luca, locțiitorul comandantului Detașamentului de Pompieri Roman.

Și pompierii simt nevoia comunicării cu Dumnezeu, pentru că, în misiunile lor, se întâlnesc de multe ori cu moartea. Iar atunci când reușesc să salveze o viață, vin să mulțumească Celui de Sus că le-a ascultat ruga.

Citat:Un premiu care a smuls lacrimi de fericire

Plutonierul major Ioan Claudiu Pălimariu, angajat al Detaşamentului de Pompieri Orăştie, a primit, la sfârşitul săptămânii trecute, un cadou pe care cu certitudine îl va păstra în suflet mult timp de acum înainte. Gestul a zeci de deveni l-a impresionat până la lacrimi pe tânărul pompier care, în iulie, a salvat de la moarte o tânără.

Echipat în uniforma militară, pompierul orăştian Claudiu Pălimariu, în vârstă de 31 de ani, a ajuns, sâmbătă, în centrul municipiului Deva, alături de soţie şi cei doi copii ai săi, pentru a participa la acţiunea „Premiantul fără premii”, iniţiată de un grup de voluntari hunedoreni. Acesta a fost invitat de grupul de voluntari pentru a-şi ridica premiul. Însă înainte de premiere, voluntarii au reamintit devenilor motivul pentru care pompierul a fost ales „câştigător”.

De profesie: salvator

În luna iulie, aflat în timpul liber, împreună cu familia, pe malul râului Strei, a fost singurul care a răspuns apelurilor disperate ale unui tânăr care solicita ajutor pentru salvarea unei fete de 18 ani, care suferise o comoţie cerebrală după ce a alunecat pe o piatrăşi a căzut în râul Strei. Pompierul a plecat într-un suflet către locul în care tânăra zăcea inconştientă în apă, i-a evaluat starea de sănătate, constatând că aceasta era inconştientă în urma unei lovituri la cap şi avea o hemoragie puternică la nivelul unei urechi, necesitând o intervenţie promptă. Cu ajutorul unor prieteni, pompierul a transportat victima pe mal, unde i-a acordat primul ajutor medical, până la sosirea ambulanţei SMURD, care a preluat-o şi a transportat-o la spital.

Aplauze şi lacrimi

Imediat după prezentarea acţiunii de salvare, zeci de deveni prezenţi în faţa casei de cultură din localitate l-au aplaudat şi ovaţionat îndelung pe pompierul salvator. A primit o diplomă, un buchet cu flori în culorile drapelului naşiona, dar şi drapelul ţătii. Acesta a fost momentul în care bărbatul în uniformă a izbucnit în lacrimi. Cuprins de emoţie şi cu o modestie cum rar mai există, pompierul abia a reuşit să spună câteva cuvinte în faţa mulţimii care aplauda fără oprire.

„Este una dintre cele mai emoţionate clipe din viaţa mea. Niciun premiu material nu ar fi contat mai mult decât aplauzele acestor oameni. Până la urmă eu mi-am făcut doar datoria, nimic mai mult. Şi aş face acest lucru pentru oricine ar avea nevoie, cu toate că nu mi-aş dori să mai fiu pus într-o astfel de situaţie”, a spus printre lacrimi plutonierul major Claudiu Pălimariu.

Proiectul „Premianţii fără premii” aparţine societăţii civile şi e menit să îi răsplătească simbolic pe hunedorenii care pot fi luaţi drept modele de curaj, dăruire şi performanţă, chiar dacă nu sunt în centrul atenţiei.

Citat:„Foarte serios mă gândesc şi eu să plec cu prietena mea în Franţa. Aş rămâne şi m-aş complace situaţiei dacă am avea un oarecare salariu decent, dar nu mi se pare normal ca după şase ani de zile să fiu obligat încă să iau bani de la părinţi”, este părerea tânărului Andrei Mihai Bălan, fostul paramedic coodonator al SMURD Cluj.

„Foarte serios mă gândesc şi eu să plec cu prietena mea în Franţa. Aş rămâne şi m-aş complace situaţiei dacă am avea un oarecare salariu decent, dar nu mi se pare normal ca după şase ani de zile să fiu obligat încă să iau bani de la părinţi”, este părerea tânărului Andrei Mihai Bălan, fostul paramedic coodonator al SMURD Cluj. După ce doi ani şi jumătate a coordonat o echipă formată din aproximativ 100 de paramedici voluntari, Andrei a cedat locul colegului său Cătălin Constantinescu, rămânând însă paramedic voluntar. Într-un interviu pe care l-a acordat pentru Transilvania Reporter, tânărul în vârstă de 24 de ani a vorbit cu maturitate despre erorile sistemului medical din România, dar şi despre importanţa voluntariatului pentru studenţii medicinişti.

Reporter: De când ai intrat voluntar în serviciul SMURD şi ce a adus în plus statutul de paramedic coorondator?

Andrei Bălan: Am început în urmă cu aproape cinci ani. Eram în anul întâi la Medicină şi coordonator am fost din luna mai a anului 2011, doi ani şi jumătate. Eu am fost cel mai mult timp coordonator în istoria SMURD-ului din Cluj. Coordonatorii dinaintea mea erau în ani mai mari şi de aceea nu au rămas mult timp. Munca de coordonator a presupus coordonarea echipei de paramedici în sensul organizării şedinţelor de programare a gărzilor, a programării curăţeniei, sau a simulărilor cu paramedicii. Neoficial am mai intervenit şi în organizarea echipajelor de prim-ajutor sau în organizarea ambulanţelor. În urmă cu doi ani am organizat şi o recrutare de voluntari care până acum a fost cea mai mare ca număr de participanţi. Peste cinci sute înscrişi de la UMF.

R: Care este interesul pentru voluntariat al studenţilor la Medicină? Ai observat o creştere a interesului în anii pe care i-ai petrecut ca voluntar?

A.B.: Creşte interesul pentru voluntariat din punctul de vedere al dorinţei studenţilor de a învăţa cât mai multe lucruri practice. Mulţi se gândesc şi să plece în străinătate iar ca să plece trebuie să aibă o bază practică şi atunci se bazează pe voluntariatul la SMURD, la Ambulanţă sau la UPU. Acum doi ani recrutarea voluntarilor a fost doar pentru studenţii din anii I-IV. Au fost peste cinci sute studenţi înscrişi. După cursurile teoretice s-a dat un examen scris la care au intrat în jur de 120 de persoane. Au urmat ateliere practice şi după examen au intrat doar 60.

R: Ce te-a determinat să devii voluntar SMURD?

A.B.:Eu din liceu am început să mă implic în voluntariat, am fost la Crucea Roşie din clasa a noua până prin clasa a 11-a şi când am început Facultatea aveam nişte cunoştinţe de la Crucea Roşie. Ea era rezidentă la Urgenţe la Cluj şi el era medic pe ambulanţă în Baia Mare. Am aflat că se fac recrutări la SMURD şi înainte am mai avut ocazia să văd ce se întâmplă şi pe la Urgenţă, tot prin aceşti prieteni de famile.

R: Care sunt cele mai frecvente întrebări pe care le primeşti din partea colegilor tăi din ani mai mici cu privire la munca în serviciul SMURD?

A.B.: Noi paramedicii tot timpul suntem implicaţi în instruirea studenţilor care vin la recrutări. Pe lângă medicii care ţin atât cursuri teoretice cât şi practice suntem şi noi care îi ajutăm. Cele mai dese întrebări sunt dacă mai apucă să înveţe pentru Facultate, dacă le mai rămâne timp, dacă e greu, dacă pot lipsi de la şcoală?Le spun că dacă vor, pot. Eu am reuşit şi nu am avut nicio problemă cu şcoala, am avut bursă, am reuşit să ies în oraş, să mă distrez, să merg la congrese, să fac excursii. Trebuie doar să ştii cum să-ţi organizezi timpul şi cum să înveţi. Toată experienţa ca voluntar este un mare ajutor pentru studiul din cadrul facultăţii de a vede multe patologii cum se manifestă, tratamentul cum acţionează. Eu văd în multe secţii din spitale cum reacţionez faţă de rezidenţii, sau asistenţii de pe secţie care nu au făcut voluntariat. Este o latură pe care ar trebui să ţi-o dezvolţi ca medic.

R: Ce calităţi trebuie să aibă un paramedic?

A.B.: Trebuie să fii în stare să poţi să te detaşezi de traumele pe care le vezi. Unele cazuri sunt adevărate drame, de la sinucideri, până la accidente rutiere. Şi în cazul meu, chiar în prima gardă am avut un accident rutier cu un mort la locul accidentului şi cu doi copii răniţi. Trebuie să fii făcut pentru astfel de situaţii. E greu să educi un om să accepte toate traumele, dacă personalitatea lui nu e formată în aşa fel. După un timp apare şi obişnuinţa, apar şi reflexele. De exemplu la manoperele medicale nici nu mă mai gândesc dacă să fac o etapă sau alta, ci le fac din reflex.

R: Ce sfat ai pentru actualul paramedic coodonator al SMURD Cluj, dată fiind experienţa ta?

A.B.: Din experienţa pe care am acumulat-o i-aş spune lui Cătălin să înveţe din greşelile făcute de mine şi de cei dinaintea mea şi să încerce să-şi organizeze mai bine timpul. Eu la un moment dat am fost copleşit de sarcini pe care am încercat să mi le asum şi asta pentru că sunt o persoană foarte perfecţionistă. El ar trebui să încerce să delege mai mult decât mine.

R: Luna trecută atât tu cât şi colegii tăi aţi trecut printr-un moment emoţionat, acela de a asista la pensionarea Generalului Vasile Şomlea de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj. Cum a fost?

A.B.: Pot să mărturisesc că îmbrăţişarea de grup a fost una spontană. Domnul general ne-a oferit tot timpul sprijin. Venea tot timpul la acţiunile organizate în comun cu Pompierii, stătea cu noi, râdea cu noi. Eram foarte apropiaţi şi nu şi-a impus latura militărească în relaţia cu personalul de la SMURD. Nu şi-a arătat niciodată superioritatea faţă de noi. Generalul Şomlea întotdeauna ne sfătuia să facem ce ştim, că bine facem. Ne spunea să avem încredere în noi şi să nu ne lăsam traşi înapoi de alte piedici. Cel mai important însă a fost că ne-a acordat susţinere la nivel naţional.

Citat:R: Ai contabilizat vreodată intervenţiile la care ai luat parte ca paramedic voluntar al SMURD?

A.B.: Sincer nu. Au fost gărzi în care am avut foarte multe solicitări. Cred că maxim au fost 18 solicitări în 24 de ore, dar şi gărzi în care nu am avut niciuna. Am observat în aceşti ani că atunci când am intrat prima dată în SMURD nu se făceau atât de multe transporturi între clinici. Mergeam mai mult la accidente rutiere, la căzuţi de la înălţime etc. Acum, în schimb, din cauza numărului crescut de solicitări de transferuri între spitale se apelează mult la SMURD. La fel au crescut şi transporturile pacienţilor din oraşele limitrofe Clujului: Huedin, Câmpia Turzii, Dej, Gherla. Au fost cazuri în are am preluat pacienţi foarte prost trataţi în secţie şi am început să tratăm pacientul de la zero, în ambulanţă. Sunt solicitante şi din punct de vedere fizic gărzile mai ales când avem accidente rutiere şi trebuie să fugim de la Ambulanţă la maşina implicată în accident. Au fost cazuri când maşina era răsturnată în şanţ şi pompierii acţionau peste capul nostru în unele situaţii limită. Se întâmplă să ne accidentăm şi noi. Şi mie mi s-a mai întâmplat să cad, sau să am accidente cu ambulanţa prin oraş în intersecţii. Este pericol şi să ne înţepăm sau să ne contaminăm cu produse biologice, foarte periculoase.

R: Ce urmează pentru tine după terminarea Facultăţii?

A. B.: După ce voi termina Facultatea voi încerca să mă specializez ori pe Cardiologie, pe Anestezie şi Terapie Intensivă, sau în Pediatrie. Încă nu sunt hotărât. Să lucrezi cu copiii e un mare privilegiu, dar trebuie să fii foarte stăpân pe cunoştinţele pe care le ai. Vieţile lor sunt foarte fragile şi încrederea în medic ar trebui să fie foarte mare, atât din partea copilului cât şi din partea părinţilor. În România este cam greu de lucrat cu părinţii. Ei de multe ori caută pe internet diagnosticul copilului înainte de a veni la spital, iar dacă le spui altceva au îndoieli.

R: Cum vezi tu sistemul medical din România?

A.B.: Părerea mea este că se greşeşte foarte mult mai ales în oraşele mici. Sunt atât erori medicale, cât şi erori ale sistemului. De exemplu, mie nu mi se pare normal ca într-o urgenţă să fie de gardă un ginecolog sau un medic psihiatru. Mai există astfel de cazuri din păcate, dar din ce în ce mai rare. Condiţiile din spitale mi se par foarte, foarte proaste şi în Cluj. Aici e foarte greu să implementezi un model în toate secţiile pentru că sunt foarte multe, cu toţi atâţia şefi. Chiar dacă aparţin de Spitalul Clinic Judeţean, secţiile sunt oarecum autonome.

R: Eşti optimist în privinţa direcţiei în care se îndreaptă acest sistem?

A.B.: Sincer nu ştiu dacă se va schimba ceva, având în vedere ultimele greve şi ultimele soluţionări care prevăd creşterea salariilor rezidenţilor, prin bursă. Totul e relativ. Chiar dacă îţi intră 650 de lei pe card în fiecare lună nu ştii dacă să îi scoţi, sau poate ţi-i cere înapoi. Foarte serios mă gândesc şi eu să plec cu prietena mea în Franţa, ea fiind rezidentă pe Cardiologie. Aş rămâne şi m-aş complace situaţiei dacă am avea un oarecare salariu decent. Nu mi se pare normal ca după şase ani de zile să fiu obligat să iau bani de la părinţi, mai ales dacă vreau să am şi eu o familie. Gărzile nu ne sunt plătite dar suntem obligaţi să le facem, mâncare în spital nu avem, pauză de masă nu avem. Asta în cazul Spitalului Judeţean. La Institutul Inimii s-au organizat altfel şi medicii rezidenţii sunt scutiţi de îndatoririle personalului auxiliar.

R: Ce te-ar determina să te răzgândeşti şi să rămâi, totuşi, în ţară?

A.B.: Mie mi-ar plăcea să rămân în România, în ideea în care pot să mă dezvolt şi pe parte didactică. Mi-a plăcut tot timpul să-i învăţ pe alţii. Învăţându-i pe alţii înveţi şi tu foarte multe. Am învăţat inclusiv de la infirmiere, de la brancardieri, de la portari. În România aş avea şansa asta, însă dincolo mi-ar fi mai greu. Cu toate acestea, este greu să lucrezi în sistemul public de sănătate din moment ce ai un număr foarte limitat de fonduri din partea spitalului. E greu pentru medicii care lucrează în sistemul public să-şi facă munca cum ar trebui. Suntem limitaţi de fonduri, de sistem. Un exemplu este şi faptul că Statul decontează cel mai ieftin medicament. Dacă tu vrei să îi dai pacientului altul, atunci pacientul trebuie să îl plătească. În sistemul privat nu ştiu cum este, am preluat doar pacienţi cu SMURD-ul, dar am văzut condiţiile de acolo.

Citat:Încă un pompier hunedorean care, aflat în timpul liber, a salvat viaţa unei persoane

Un pompier hunedorean a ajutat la salvarea unei femei, victima unui accident rutier, chiar dacă acesta nu era în timpul serviciului. Gestul bărbatului nu a rămas fără ecou, iar superiorii să spun că va fi recompensat.

Zăcea în mijlocul drumului

Dorin Florea, plutonier adjutant în cadrul ISU Hunedoara ( în foto, în dreapta), mergea către Cluj, când la intrarea în municipiul Alba Iulia a observat că în mijlocul drumului se afla întinsă o persoană, în jurul căreia erau strânşi mai mulţi oameni. Bărbatul a oprit maşina, iar când s-a îndreptat către locul cu pricina, a observat o femeie de aproximativ 40 de ani, victima unui accident rutier, inconştientă. Văzând că nimeni nu oferă nici un ajutor femeii, pompierul a îngenuncheat lângă aceasta, i-a luat pulsul şi i-a îndreptat corpul, care era curbat. Ştiind că unul dintre punctele cele mai vulnerabile este coloana cervicală, acesta s-a asigurat că poziţia capului este în acelaşi plan cu coloana vertebrală, şi i-a susţinut capul, cu mâinile, în poziţie fixă până la sosirea paramedicilor.

“Am simţit pe mâna stângă sângele”

Având în vedere că vizibilitatea era redusă din cauze ceţii dense, Dorin Florea le-a cerut oamenilor strânşi pe lângă el să atenţioneze ceilalţi participanţi la trafic, prin triunghiuri reflectorizante, şi să cheme urgent o ambulanţă prin 112. În scurt timp, la locul accidentului au sosit paramedicii SMURD Alba Iulia, care au preluat victima în stare de semi-conştienţă şi au transportat-o de urgenţă la spital.
“După câteva minute victima a deschis ochii. Am încercat să mă adresez femeii, să comunic verbal cu ea, pentru a vedea dacă aceasta reacţionează în vreun fel. Ea mi-a răspuns strângându-mă de mână. În timp ce ţineam capul victimei în poziţie imobilă am simţit că pe mâna mea stângă se scurgea sânge, dovadă că victima suferise un traumatism cranian deschis”, a spus plutonierul adjutant.
Dorin Florea are 42 de ani şi este conducător auto în cadrul subunităţii de pompieri Băiţa, fiind încadrat la I.S.U. Hunedoara din anul 2006. Potrivit locotenent colonelului Viorel Demean, inspectorul şef al ISU Hunedoara (în foto, în stânga) gestul colegului său este un model de comportament şi va fi recompensat pentru fapta sa. (Loredana Goangă)

Citat:Plutonierul adjutant Dorin Florea se afla, în timpul liber, la volanul autoturismului personal, îndreptându-se spre Cluj. La intrarea în municipiul Alba Iulia a observat o persoană care se afla întinsă pe mijlocul carosabilului. Pompierul a oprit maşina şi s-a apropiat de locul, în care erau strânşi mai mulţi participanţi la trafic, unde a aflat că a avut loc un accident. Victima, culcată la pământ, nu primea ajutor din partea celor strânşi în jurul ei.

Plutonierul adjutant Dorin Florea nu a trecut nepăsător pe lângă locul accidentului şi nici nu a putut rămâne doar spectator la drama femeii, de aproximativ 40 de ani. Deşi nu avea la îndemână accesoriile utilizate în acordarea specializată a asistenţei medicale de urgenţă, plutonierul major s-a apropiat de victimă, a îngenuncheat pe carosabil şi a evaluat starea de conştienţă a acesteia, constatând că femeia avea puls dar era în stare de inconştienţă.

Pompierul a îndreptat uşor corpul care era curbat şi s-a asigurat că poziţia capului este în acelaşi plan cu coloana vertebrală. Plutonierul major ştia că unul dintre punctele cele mai vulnerabile este coloana cervicală şi în consecinţă, în lipsa unui guler cervical, bărbatul i-a susţinut capul, cu mâinile, în poziţie fixă până când au sosit paramedicii.

În timp ce acorda primul ajutor femeii, pompierul a remarcat că vizibilitatea pe drumul naţional era extrem de redusă, din cauza ceţei dense şi pentru a preveni un nou accident le-a cerut celor care erau adunaţi în jurul victimei să-i atenţioneze, prin triunghiuri reflectorizante, pe ceilalţi participanţi la trafic şi să solicite venirea grabnică a unei ambulanţe prin 112.

Despre acea zi dramatică de noiembrie plutonierul adjutant Dorin Florea îşi aminteşte: “După câteva minute victima a deschis ochii. Am încercat să mă adresez femeii, să comunic verbal cu ea, pentru a vedea dacă aceasta reacţionează în vreun fel. Ea mi-a răspuns strângându-mă de mână. În timp ce ţineam capul victimei în poziţie imobilă am simţit că pe mâna mea stângă se scurgea sânge, dovadă că victima suferise un traumatism cranian deschis”.

În scurt timp de la solicitare, la locul accidentului au sosit paramedicii SMURD Alba Iulia, care au preluat victima în stare de semi-conştienţă şi au transportat-o de urgenţă la spital.

Plutonierul adjutant Dorin Florea a fost felicitat de locotenent colonelul Viorel Demean, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iancu de Hunedoara al judeţului Hunedoara care spune: „gestul colegului meu este unul nobil şi reprezintă un model de comportament. Dorin Florea va fi recompensat pentru fapta sa”.

Plutonierul adjutant Dorin Florea, în vârstă de 42 de ani, este conducător auto în cadrul subunităţii Băiţa, fiind încadrat la I.S.U. Hunedoara din anul 2006. El este şi absolvent al cursului de prim ajutor şi descarcerare pe care l-a susţinut în anul 2011. Pasiunea sa pentru meseria de pompier a reuşit să o insufle şi fiului său care, în acest an, a fost admis la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.

Citat:Povestea extraordinara a unui pompier de la ISU Bucuresti! “O viata daca ai salvat in meseria de pompier, esti satisfacut!"

Isi risca viata zilnic pentru noi, sunt primii care ajung la accidente, incendii sau alte tragedii. Unul dintre acestia este si Sorin Rada, care de aproape 22 de ani lucreaza la ISU Bucuresti. El ne-a povestit ce inseamna pentru el meseria de pompier.



Cu ocazia Zilei Nationale pe sub Arcul de Triumf au trecut si fortele salvatoate de la ISU Bucuresti. Iata povestea unuia dintre cei care lupta zi de zi ca noi sa fim in siguranta.

Din 1992 lucreaza la pompieri, a intervenit la mii de cazuri si in toata experienta sa a avut un singur incident, dar care era sa-l coste viata. El ne-a povestit cu lux de amanunte despre aceasta intamplare, de parca s-a intamplat ieri.

“Venisem la serviciu, facusem schimbarea (nr. de tura) si a sunat alarma. Am plecat toate fortele la Avicola Afumati, atunci, in 1997, erau militari in termen. Am realizat dispozitivul, ardea un acoperis. Am evacuate gainile de acolo si am trecut la lichidarea focului. Era un soldat pe acoperis si eu tot ii ziceam de jos sa bage o teava sa ridice acoperisul, era de tip sandvis. M-am urcat pe scara si am luat teava din mana soldatului, eram cu un picior pe o alta teava si cu altul pe alta, cand am bagat mana sa ridic acoperisul acesta a pocnit. Eu am vrut sa feresc capul si mi-a picat piciorul. Am cazut printre tevile acelea. Jos era o alta teava cam la un metru si jumatate, vopsita rosu si cu varful ascutit. Am cazut exact langa ea. Un coleg, maistru militar Gaman, a zis hai sa il scoatem de acolo, ca e mort, e infipt in teava. Eu nu mai miscam, aveam si casca sparta. M-au scos, m-au urcat in masina operativa, o Dacie Break, sa ma duca repede la spital, pe drum s-au intalnit cu Salvarea si m-au preluat ei”, ne-a povestit pompierul.

De altfel, Sorin Rada a ajuns la spital inconstient, iar pana s-a trezit au mai trecut cateva ore. Cand si-a revenit pompierul a avut o “surpriza” de proportii, cand a constatat ca nu mai putea sa miste nici macar un deget.
“Cand m-am trezit din coma eram bagat in ghips 85 la suta. Robocop eram! (…) Am stat in spital o noapte, iar a doua zi am plecat, in papuci si pijamale, chiar daca eram ghips. Nevasta mea venea cu doctorul la mine la spital, cand pe Fundeni il vad pe unu in papuci si pijamale.

Cand m-au vazut, m-au luat inapoi sa imi faca iesirea. (…) Am ajuns acasa, mi s-a umflat piciorul drept, de la ghips, nu mai suportam. Am luat o panza de bomfaier si am taiat ghipsul, de sus pana jos. Aveam un cheag de sange, a venit doctorul si m-a dus la spitalul Ministerului de Interne. Aici s-au apucat sa imi faca injectii cu heparina, sa-mi subtieze sangele. Am plecat si de acolo din spital, dar a venit doctorul si m-a dus inapoi. (…) Aici e faza tare, prescrisese doctorul la asistente sa imi faca o injectie cu morfina, dar numai in cazul in care aveam dureri insuportabile.

Ele ce au inteles: ca trebuiau sa imi faca injectii cu morfina din sase in sase ore. Domne', dormeam intr-una! Cand venea cineva la mine, eu dormeam. Avand activitate atata timp si sa stai intins pe spate in pat innebuneai. Toti care trebuiau dusi la raze si erau in carucioare, m-am apucat sa ii iau eu si sa ii duc, ii plimbam tot spitalul. Ma vedea doctora si imi spunea: stai mai drace! I-am zis doameni doctor ce imi face ca tot dorm intr-una, cand se uita pe fisa imi zice ca erau sa ma omoare asitentele. Le-a luat asistenta sefa si medicul si le-au certat si au schimbat medicatia”, ne-a povestit, razand acum, pompierul Rada.

De altfel, urmarile cazaturii nu s-au oprit aici. El a mai facut si un infract pulmonar, din cauza unui cheagului de sange care a urcat mai sus.
“In anul acela imi propusesem sa fac cu sotia un copil, eram casatorit din 1994, era deja `97. Dar colac peste pupaza ce imi zice medicul. Viteza sangelui dumitale e mai mare de patru ori decat normal, sa nu te apuci sa faci copii, ca cine stie ce monstru iese. Copilul l-am facut abia in 1999! Am primit avizul in 1998 si m-am apucat de treaba”, ne-a mai spus barbatul.
Anul acesta el a facut 22 deani de cand a imbracat haina de pompier. In toata cariera sa a avut un singur accident. El ne-a povestit unul din cazurile care l-au marcat pe viata, cand a salvat doi copii dintr-un incendiu. Si acum ii cauta, sa vada ce mai fac.


“Cea mai grea interventie la care am participat si care m-a marcat, a fost in primavera lui `94, undeva pe langa fosta primarie a sectorului 2. A luat foc o mansarda, iar doi copii, de doi si patru ani, erau in casa. I-am scos de sub pat si i-am dus la ambulanta. Ma intrebau vecinii si mama daca traiesc, le-am spus ca da. Dar nu mai stiu ce s-a intamplat cu acei copii. Daca au trait, daca au supravietuit. Am fost la acea adresa, sunt 19 ani de atunci, am fost de mai multe ori, dar nu mai stie nimeni nimic”, ne-a mai spus, ingandurat, Sorin.

Cea mai mare multumire a sa este cand la finalul interventiei primeste un multumesc sau cand salveaza o viata.

“Cel mai frumos lucru la meseria de pompier este cand vezi un om cand zice dupa interventie Multumesc! Asta este satisfactia maxima, restul bani sau salariu sunt o nimica toata. O viata daca ai salvat in meseria de pompier, una singura, esti satisfacut, e meseria ta, ti-ai satisfacut-o!”, ne-a mai povestit pompierul. (A.S.)