Un bărbat a murit după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un stâlp de pe marginea carosabilului
Constanta / Mamaia 6 februarie 2011
Citat:Au trecut clipe de groază, în această dimineaţă, în staţiunea Mamaia. Un bărbat a murit după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un stâlp de pe marginea carosabilului, pe care l-a smuls din pământ. Alţi doi tineri din autoturism au ajuns la spital în stare gravă. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea permisul suspendat, pentru depăşirea vitezei legale, şi nu exclud să fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice. În buzunarul său, oamenii legii au găsit mai multe pliculeţe cu un conţinut suspect, pe care le-au trimis spre analiză.
La intrarea în staţiunea Mamaia, după primul sens giratoriu, şoferul a pierdut controlul autoturismului în care se mai aflau două persoane şi s-a izbit violent de un stâlp. Impactul a fost atât de puternic, încât conducătorul auto, de 42 de ani, a murit pe loc, iar bucăţi din maşină s-au împrăştiat pe o distanţă de câţiva metri.
Un echipaj de la descarcerare(SMURD Constanta) a intervenit să elibereze victimele prinse în caroseria maşinii.
Un tir scăpat de sub control a părăsit şoseaua şi s-a oprit într-un bloc din localitatea Dorobanţu !
Citat:Un tir scăpat de sub control pe drumul naţional 2A a părăsit şoseaua şi s-a oprit într-un bloc din localitatea Dorobanţu. Urmările sunt incredibile. Doi oameni au fost prinşi între fiarele cabinei, încărcătură şi zidul imobilului, iar un al treilea s-a salvat singur. Toţi au fost transportaţi la spital, dar şoferul are slabe şanse de supravieţuire. Printre cei care se aflau în apartamamente nu există răniţi, însă oamenii au crezut că i-a lovit un cutremur, în momentul în care mastodontul a străpuns zidul blocului lor.
Greu de înţeles cum a ajuns TIR-ul în blocul B10 din localitatea Dorobanţu. Martorii au crezut că şoferul va vira brusc la stânga de pe Drumul Naţional pe o stradă lăturalnică. Abia când i-au văzut traiectorie haotică şi-au dat seama că ceva nu este în regulă.
Băiatul care era în cabină alături de tatăl său şi de şofer s-a salvat singur. Apoi i-au acordat primul ajutor oamenii care au ieşit din bloc cuprinşi de panică şi martorii care au văzut cum mastodontul loveşte blocul sub ochii lor. Între timp pompieri l-au eliberat pe tatăl său, alfat pe scaunul din dreapta.
Cea mai grea misiune a fost cea de salvare a şoferului.
După o oră şi jumătate, şoferul este în sfârşit eliberat.
alvatorii cred că bilanţul victimelor ar fi fost mult mai mare dacă roţile tirului nu s-at fi afundat în pământul din grădina. Asta a amortizat din impact. Femeia care s-a trezit cu tirul în casă spune că a trăit un şoc.
Vecina de deasupra a leşinat de frică. Ea şi-a revenit după ce au udat-o vecinii cu apă.
Medicii spun că şoferul este în stare foarte gravă. Ceilalţi doi răniţi se potr considera norocoşi. Poliţiştii încearcă să afle dacă accidentul s-a produs din vina şoferului sau din cauza unei defecţiuni. Şi aceasta posibil apărute din pricina supraîncărcării cu cherestea a TIR-ului.
Grea interventie Marian !....
"Audacia Et Devotio" Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
25 februarie 2011
SMURD Constanta -Cinci persoane au fost rănite în urma a două accidente rutiere petrecute pe drumurile naţionale din judeţul Constanţa
"Audacia Et Devotio" Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.
25-02-2011 03:44 PM
Thanks given by:
{myadvertisements[zone_3]}
pascaru
Membru junior
Mesaje: 33
Alăturat: Dec 2010
Locatie:
Doi bărbaţi au murit, iar şapte persoane au ajuns la spital în urma unui grav accident petrecut pe variana Constanţei !
Citat:Au fost clipe de groază, în această seară, pe bulevardul Aurel Vlaicu, din Constanţa. Doi bărbaţi au murit şi alte şapte persoane au fost rănite, după ce un autobuz a lovit o camionetă care circula în faţa sa şi a ajuns pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu o un alt autovehicul. Mai multe echipaje de medici, pompieri şi poliţişti au ajuns la faţa locului, iar traficul a fost îngreunat pentru aproape 2 ore.
Un apel făcut în această seară la 112, punea în alertă mai multe echipaje de medici, pompieri şi poliţişti. Salvatorii au gonit spre bulevardul Aurel Vlaicu, din Constanţa, unde un autobuz plin de pasageri şi două camionete fuseseră implicate într-un teribil accident. În urma impactului, două persoane au murit şi alte şapte au fost rănite.
Martorii spun că şoferul autobuzului, care transporta angajaţii unei firme private, nu a putut să evite impactul cu autovehiculul din faţa sa, ce virase la dreapta.
Oamenii povestesc, îngroziţi, cum cei mai mulţi călători au ieşit pe geamuri. Şoferul camionetei izbită pe contrasens a decedat şi a rămas prins între fiarele contorsionate. Un alt pasager a decedat în drum spre spital, iar un al doilea a fost rănit. Şi alte şase persoane din autobuz au fost preluate de salvatori.
Din cauza accidentului, traficul în zonă a fost îngreunat pentu aproape două ore. Pe ambele sensuri de mers s-au format coloane de maşini de câţiva kilometri.
(02-03-2011 07:42 AM)Covalciuc Bogdan Scris: Doi bărbaţi au murit, iar şapte persoane au ajuns la spital în urma unui grav accident petrecut pe variana Constanţei !
Am vazut la stiri. Ai fost de serviciu? Chiar ma gandeam la tine
(02-03-2011 07:42 AM)Covalciuc Bogdan Scris: Doi bărbaţi au murit, iar şapte persoane au ajuns la spital în urma unui grav accident petrecut pe variana Constanţei !
Am vazut la stiri. Ai fost de serviciu? Chiar ma gandeam la tine
Nu !..am fost liber !... merit si eu putina odihna !
"Audacia Et Devotio" Cutezanță, îndrăzneală, curaj şi devotament.