pompieri

RealitateaTV Moldova lansează campania „EI SUNT EROI” - Istoriile a ZECE pompieri în zece reportaje.

Povestea pompierului Dumitru Polscin

Citat:Cu toții suntem vulnerabili în fața flăcărilor, iar în memorie avem întipărită ideea că în caz de incendiu trebuie să sunăm 901, și siguranța că de acolo va veni cineva să ne salveze. Pompierii iubesc și respectă viața. Asta le dă suficientă forță pentru a lupta cu moartea, cu natura și cu timpul. Fiecare dintre cei care au făcut din salvarea vieților o meserie, au o singură frică: cea de a ajunge prea târziu.

O nouă zi, o nouă chemare. Din momentul în care alarma a sunat, pompierii au la dispoziție 20 de secunde pentru a se pregăti de intervenție. Au transformat graba în rutină și nu se mai gândesc că fiecare ieșire poate deveni ultima.

„Nu suntem îngeri, nu suntem eroi, dar câteodată facem lucrul îngerilor cu spirit de erou. Suntem pompieri”, spune Dumitru Polscin, șeful echipei departamentului Salvatori și Pompieri.

Este crezul cu care își începe fiecare dimineață Dumitru Polscin. Pompierul a salvat sute de vieţi, dar nu s-a gândit niciodată să le numere. Nici măcar nu așteaptă recunoștință pentru binele pe care l-a făcut altora. Şi-a făcut meseria aşa cum a ştiut mai bine și a trecut de fiecare dată peste limitele morții pentru a putea privi spre zare cu mândrie.

„Eu cred că pompierul trebuie să se nască pompier. Băieții care vin și pur și simplu cred în ideile frumoase cu eroi, după primele intervenții deja înțeleg. Eu am înțeles că îmi este dat, și că vreau să fac acest lucru când primul om a început să respire în mâinile mele”, a adăugat Dumitru Polscin.

Încă de mic se angaja voluntar în toate proiectele școlare. După ce a decis să se facă pompier, a absolvit Centrul de Instruire cu note maxime, fapt care i-a oferit foarte multă încredere în forțele proprii. Ajungând față în față cu focul însă, a înțeles că de fapt a fi pompier înseamnă mai mult decât două note de 10 obținute la cursuri teoretice.

„Alarma a sunat la ora 2 noaptea. Era un incendiu sporit la Botanica. Acolo au fost trimise toate autospecialele libere din oraș. Ardeau 9 case odată. Când am ieșit din mașină, pompierii bătrâni au sărit în luptă primii, iar eu am rămas singur la mașină. Atunci am înțeles că nu știu absolut nimic despre stingerea incendiilor”, afirmă pompierul.

După atâția ani de luptă intensă cu flăcările, Dumitru recunoaște că în momentele de criză, frica este cea care merge mână în mână cu vitejia. Își amintește de un incendiu care a avut loc la etajul 14 al unui bloc cu locuințe. Rămăsese blocat în cameră cu o femeie imobilizată la pat: „Eram destul de tânăr, și îmi era frică când am văzut că s-a aprins și ușa de la camera în care stăteam. Am înțeles că moartea este foarte aproape. Dar femeia ceea se uita la mine cu speranță. Și eu înțelegeam că sunt ultima ei speranță. Ea vorbea în limba rusă și mi-a spus: ”Sânok, zgorim mî zdesi”. Sigur că mi-a fost frică, dar i-am răspuns sigur: ”Ne sgorim, ia s vami i nikuda ne uhoju”.

Totuși, cele mai memorabile sunt momentele frumoase. Și sunt cele despre care pompierii vorbesc cu plăcere: „Niște momente care sunt mărunte la prima vedere, când salvezi o pisică, și fug copilașii și bat din palme. Asta ne bucură foarte tare”.

Dumitru Polscin este mai mult decât un pompier. Este un om care a învățat să-și transforme meseria în pasiune, și să trăiască cu și din ceea ce face.

„Nu-mi imaginez viața fără pompierie. La mine acasă totul este în stil de pompier. Chiar și bucătăria. Am o colecție de mașini de pompier, am avut și o colecție de căști de pompier. Îmi iubesc profesia și încerc să devin din ce în ce mai bun”.

După ce focul este stins iar nivelul de adrenalină din sânge scade, Dumitru Polscin își lasă straiele de pompier la vestiar. Zâmbește și se îmbracă cu grijă în hainele de soț și de tată. A mai trecut o zi în care a salvat vieți și și-a păstrat-o pe a lui. Urcă în grabă scările. Din momentul în care a închis ușa, nu mai este erou. Acum eroii lui sunt cei care îl așteaptă acasă.