pompieri

Citat:Mai reprezintă Legea nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155 din 20 iulie 1995 (ce a fost modificată și completată de curând prin Legea nr. 101 din 8 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371 din 13 mai 2019, ce din punctul meu de vedere reprezintă un regres, și nicidecum o evoluție legislativă, ceea ce reflectă ”capacitatea” legiuitorului de a institui un statut demn de armatele NATO), un statut al unei categorii socioprofesionale în adevăratul sens al cuvântului?

Am pornit analiza acestei legi privind neconstituționalitatea pornind de la realitățile juridice actuale (Constituția României a fost revizuită în anul 2003), corelat cu faptul că România a intrat în NATO de 15 ani, este stat membru UE, dar cel mai important raportat la Constituția României, revizuită 2003, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și la Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Din punctul de vedere al unui militar (fie el și în rezervă) consider că nu, și aș începe in stricto sensu raportându-mă chiar la Constituție cu exemplificări particularizate ale unor dispoziții din cuprinsul legii.

Astfel consider că mai multe articole din Legea 80/1995 – privind statutul cadrelor militare contravin legii fundamentale și nu numai (acestea contravin și dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial nr. 166 din 7 martie 2014) dar încalcă grav și dispozițiile art. 14 – Interzicerea Discriminării din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate

Astfel: art. 5, art. 7, art. 9, art. 11, art. 13, art. 14, art. 141, art. 21, art. 28÷30, art. 34, art. 341, art. 35, art. 352, art. 354, art. 358-3512, art. 36 lit. c1), art. 411, art. 46, art. 48, art. 56-57, art. 59, art. 73, art. 75, art. 751, art. 76-77, art. 771, art. 772, art. 773, art. 78 și art. 84-86.

Dispozițiile constituționale presupus încălcate

Art. 1 alin. (3)-(5), Art. 4, Art. 9, Art. 11, Art. 15-16, Art. 20-21, Art. 24-25, Art. 30-32, Art. 36-37, Art. 39, Art. 41-43, Art. 45, Art. 47, Art. 51-53, Art. 57, Art. 61 alin. (1), Art. 67, Art. 73, Art. 76, Art. 78, Art. 108, Art. 118, Art. 124, Art. 126 și Art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituția României.

Dispoziții ale Convenției Europene a Drepturilor Omului presupus încălcate
Art. 1 Obligația de a respecta drepturile omului
Art. 5 Dreptul la libertate și la siguranță
Art. 6 Dreptul la un proces echitabil
Art. 10 Libertatea de exprimare
Art. 11 Libertatea de întrunire și asociere
Art. 13 Dreptul la un recurs efectiv
Art. 14 Interzicerea discriminării

Dispoziții ale Declarației Universale a Drepturilor Omului de la New York de la 1948 presupus încălcate

Art. 7-8, Art. 13, Art. 19-20, Art. 23, Art. 25-26

Argumentații logico-juridice ce stau la baza acestor susțineri

Această lege ale cărei dispoziții sunt susceptibile de excepție de neconstituționalitate sunt de invocat raportat și la dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 2-3, art. 10-11 și art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. V din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare, fiind republicată și în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, iar ulterior a mai fost modificată prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, raportat și la art. 146 din Constituție fiind criticabile sub aspectul încălcării Constituției și a tratatelor și pactelor internaționale la care România a aderat.

A menține nearmonizată legislația în domeniu raportat la dispozițiile legii fundamentale și tratatele și pactele internaționale așa cum țara noastră și le-a asumat înseamnă mai mult decât un regres pentru o armată membră a NATO, înseamnă încălcarea drepturilor fundamentale, comunitare și internaționale a cetățenilor ce îmbracă această haină militară (căci militarii sunt cetățeni în haine militare cu drepturi și obligații, cum promovează și EUROMIL (Organizația Europeană a Asociațiilor Militare înființată în anul 1972, partener la Parlamentului European, NATO și OSCE) conceptul ”Militarul – cetățeanul în uniformă”).

Restrângerea exercitării mai multor drepturi fundamentale nu poate fi argumentată și nici justificată pe o perioadă mai mare de timp, deoarece aceasta nu numai că duce la discriminări continue, dar nu există nici măcar o compensație, astfel art. 14 al CEDO este dramatic încălcat atunci când este clar că nu există nici un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit [1] (”Afacerea lingvistică belgiană”, 23 iulie 1968 (Plenul Curții) Seria A, nr. 6, AFDI, 1968).

Astfel, art. 5 (așa cum a fost și modificat și completat prin Legea nr. 101/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 371/13.05.2019) contravine dispozițiilor art. 1 alin. (4), fiind instituit accesul în carieră prin hotărâre de guvern, precum și dispozițiilor art. 4, pe de o parte făcându-se precizarea în statutul cadrelor militare că îndatoririle, drepturile și libertățile cadrelor militare sunt cele stabilite de Constituția României, de legile și prezentul statut dar, pe de altă parte spune că această calitate de cadru militar (ofițer, maistru sau subofițer) incubă pe lângă îndatoririle suplimentare și interzicerea unor drepturi ori restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți, potrivit legii, caz în care aceasta duce la discriminări între cetățenii țării, și chiar între personalul din cadrul aceleiași categorii de militari și nu numai, lucru de altfel constatat și de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în Hotărârea nr. 333 din 5 septembrie 2018, prin care sancționa M.Ap.N.

De asemenea, prevederile acestui articol contravin art. 41 – Munca și protecția socială a muncii din Constituție (adică cadrele militare pot duce prin cumul funcții de comandant batalion, de exemplu, dar nu pot fi remunerate deoarece nu au studii de master de conducere interarme (formă de învățământ a Universității Naționale de Apărare ce nu este armonizată cu legislația națională privind educația și nu este acreditat) neputând fi deci numite pe o astfel de funcție sau pe funcții similitare prevăzute cu astfel de studii (MC – master de conducere interarme – exigență a art. 73 al Ordinului ministrului ministrului apărării naționale nr. M. 30/2012 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind recrutarea, selecția, formarea profesională și evoluția în cariera militară în Armata României, publicat în Monitorul Oficial nr. 180 din 20 mai 2012 – astfel fiind îngrădit accesul mai multor cadre militare la anumite funcții de conducere din Armata României), prin aceste prevederi, intrând în contradicție și cu art. 21 al legii fundamentale, mai ales că în acest statut nu e precizat către ce instanțe judecătorești se poate îndrepta cadrul militar lezat în demnitatea și onoarea sa sau care a fost vătămat într-un drept – de obicei (și spun de obicei căci nu de puține ori s-a judecat de către secția de conflicte de muncă, și probabil deoarece nu s-a invocat acest RIL) se judecă de către contencios administrativ, așa cum rezultă din Decizia ICCJ (RIL) nr. 10/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 536 din 28 iunie 2018 [2] – asta în cazul în care nu se declină competența de la o secție la alta sau dacă nu intervine conflictul negativ de competență, astfel nebeneficiind de judecarea cauzelor într-un termen rezonabil (fiind incident pentru a fi judecate cauzele de instanța de contencios administrativ și prin pct. 26 al Deciziei CCR nr. 34/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 286/15.04.2016 [3] unde judecătorii Curții statuau că ” … militarii fiind o categorie specială de funcționari publici …”, corelat cu pct. 51-52 din Decizia ICCJ (RIL) nr. 23/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 109 din 12 februarie 2019 [4], aspecte invocate și prin Decizia ICCJ (RIL) nr. 5/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 30 mai 2018 [5], rezultând clar competența instanțelor de contencios administrativ și fiscal în judecarea cauzelor în care una din părțile litigiului sunt cadrele militare – fie ele în activitate și / sau în rezervă prin raportare la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor miltiare în activitate.

Astfel trimiterile textelor cuprinse în mai multe articole ale statutului cadrelor militare către hotărârea de guverm (sau prin H.G.), acest Ghid al cariere militare adoptat prin H.G. 106/2011 modificată și completată prin H.G. 275/2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 320 din 4 mai 2017 duc la discriminare directă – criterii de protejare a anumitor categorii de personal, cazul de față ofițerii pe filiera directă dar și la discriminare indirectă – prin impunerea de restricții sau diferențe de tratament între diferite categorii de personal (fiind de altfel în marea lor majoritate neconstituționale și constatându-se de altfel discriminarea inclusiv de către garantul principiului nediscriminării C.N.C.D., drept pentru care a recomandat M.Ap.N., printre altele, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 333 din 5 septembrie 2018 și armonizarea legislației în următoarele 3 luni) sau între aceleași categorii de personal aflate în situații similare – de reținut în acest sens fiind art. 5 alin. (4) (din Ghidul carierei militare) – În vederea participării cadrelor militare în activitate la concurs/examen pentru încadrarea în posturi care sunt prevăzute, conform reglementărilor specifice, să fie ocupate în astfel de condiţii, comisiile de selecţie au competenţe de analiză şi avizare a celor care îndeplinesc criteriile minime obligatorii cumulative stabilite prin lege, prin prezentul ghid şi prin alte acte normative specifice aprobate prin ordine ale ministrului apărării naţionale (comisii ce nu sunt definite conform legii organice, deci contravine art. 118 din Legea fundamentală), art. 6 alin. (3) – Tipurile de studii/cursuri de carieră ce pot fi frecventate de către cadrele militare în activitate se stabilesc în strictă concordanţă cu atribuţiile funcţiei şi se aprobă de către ministrul apărării naţionale, la propunerea Direcţiei management resurse umane, art. 8 (modificat prin art. I, pct. 1 al H.G. 275/2017) – Normele privind organizarea şi funcţionarea sistemului de ierarhizare şi selecţie a cadrelor militare în vederea evoluţiei în carieră se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale și art. 15 – (1) Căpitanii în activitate aflaţi în ultimii 2 ani de stagiu minim în grad, maiorii/locotenent-comandorii, locotenent-coloneii/căpitan-comandorii, precum şi coloneii/comandorii pot participa prin concurs la programul de studii universitare de master de conducere interarme, iar după absolvire pot fi menţinuţi sau promovaţi în funcţii corespunzătoare. (2) Pentru a participa la concurs în vederea admiterii la studii universitare de master de conducere interarme, ofiţerii prevăzuţi la alin. (1) trebuie să fie absolvenţi ai studiilor universitare militare cu diplomă de licenţă şi să îndeplinească celelalte condiţii, care se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale pentru fiecare formă de organizare a acestor studii. (3) Maiorii/Locotenent-comandorii şi locotenent-coloneii/ căpitan-comandorii în activitate care au absolvit studii/cursuri interarme/master de conducere interarme sunt exceptaţi de la obligativitatea absolvirii cursului prevăzut de prezentul ghid pentru înaintarea în gradul următor, încălcându-se, iată art. 118 din Constituție, astfel dispozițiile art. 5 din statut contravin, și textelor art. 118 din Constituția României – Forțele Armate din Constituția României, dar în marea lor majoritate dispozițiile criticate contravin și Declarației Universale a Drepturilor Omului de la New York din anul 1948 prin încălcarea vădită a dispozițiilor art. 7 – Toţi oamenii sînt egali în faţa legii şi au, fără nici o deosebire, dreptul la o egala protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egala împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricărei provocari la o asemenea discriminare, coroborat cu dispozițiile art. 8, și raportat și la art. 13 – 1. Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber şi de a-şi alege reşedinţa în interiorul graniţelor unui stat. 2. Orice persoană are dreptul de a părăsi orice ţara, inclusiv a sa, şi de a reveni în ţara sa, cu art. 19 – Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a cauta, de a primi şi de a raspindi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat, cu art. 20 – 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere paşnică. 2. Nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociaţie, cu art. 23 – 1. Orice persoană are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotirea împotriva somajului. 2. Toţi oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala. 3. Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila şi satisfăcătoare care să-i asigure atît lui, cît şi familiei sale, o existenta conformă cu demnitatea umană şi completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială. 4. Orice persoană are dreptul de a întemeia sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale, cu art. 25 pct. 1 – Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum şi serviciilor sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de şomaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrinete sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, în urma unor împrejurări independente de voinţa sa, cu art. 26 pct. 1 – Orice persoană are dreptul la învăţătura. Învăţămîntul trebuie să fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveşte învăţămîntul elementar şi general. Învăţămîntul tehnic şi profesional trebuie să fie la indemina tuturor, iar învăţămîntul superior trebuie să fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit dar, în această formă contravin și dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Privitor la art. 7 – Îndatoririle, drepturile şi libertăţile cadrelor militare sunt cele stabilite de Constituţia României, de legile țării şi de prezentul statut. Profesia de ofiţer, maistru militar sau subofiţer în activitate incumbă îndatoriri suplimentare, precum şi interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi, potrivit legii, prevedere ce încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituția României, art. 4, caz în care aceasta duce la discriminări între cetățenii țării (ceea ce duce și la încălcarea dispozițiilor Declarației Universale a Drepturilor Omului și a Convenției Europene a Drepturilor Omului), și chiar între personalul din cadrul aceleiași categorii de militari și nu numai, astfel se încalcă grav (Hot. C.N.C.D. nr. 333 din 5 septembrie 2018, B.D. vs. M.Ap.N.) și contravine și prevederilor art. 9 din Legea fundamentală – Sindicatele, patronatele și asociațiile profesional – Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor, neexistând prin prezentul statut dreptul de a promova interesele profesionale, de apărare a celor economice și sociale (chiar dacă în regulamentele militare ce nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României neproducând astfel efecte juridice – exigență a Legii nr. 24/2000, cu modificările și completările ulterioare – și lăsând interpretarea legislației la voia întâmplării, la ”mâna” comandanților de unități militare ce au sau nu capacitatea de a înțelege și interpreta legislația), neexistând la acest moment nicio compensație ca răsplată a serviciilor aduse țării de către aceștia și nicio justificare logică a restrângerii exercitării acestor drepturi, caz în care, așa cum anterior menționam aceste dispoziții contravin cu brio inclusiv Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În altă ordine de idei, încalcă dispoziițiile art. 15 – Universalitatea (în multe din situații ordinele de ministru contravin legii fundamentale de exemplu art. 76 din Ordinul ministrului apărării naționale M. 30/2012, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 229 din 5 aprilie 2012, prin care se îngrădește dreptul de dezvoltare profesională, nepermițând participarea la selecție pentru master de conducere interarme datorită lipsei licenței militare – restricție clară, îngrădirea dreptului de formare profesională continuă, exigență a art. 41 din Constituție, încălcându-se art. 32 din Constituție), art. 16 din Constituția României – Egalitatea în drepturi – (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. (3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţara. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnitati. (4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale (în ideea ce o susțineam, aceleași categorii de personal sunt remunerate diferit dar și prin practici, reguli, politicile aplicate ce ascund tratamente diferite pentru aceleași tipuri de categorii de personal – deși în fișele posturilor sunt aceleași atribuții, – caz în care mă întreb cum îmi sunt respectate drepturile constituționale ca cetățean al României dacă îmi sunt restrânse și interzise ori restrânse exercitarea anumitor drepturi și libertăți, să lupt pentru apărarea României, la nevoie până la sacrificiul vieții, să apăr valorile democrației constituționale, adică am jurat să apăr Constituția, legile țări și regulamentele militare, dar îmi sunt restrânse exercitarea anumitor drepturi și libertăți? – dar și prin încălcarea art. 24 – Dreptul la apărare. Pe de altă parte, așa cum sunt prevăzute se încalcă și Libera circulație așa cum este instituit prin art. 25 al Constituției.

Cum să renunțe militarul, sau cetățeanul în haină militară la dreptul instituit prin art. 39 – Libertatea întrunirilor sau la art. 41 de bunăvoie cunoscut fiind faptul (și nu numai istoria o consemneză ci realitatea zilelor noastre) că de multe ori comandanții abuzează de poziția lor instituind teamă printre subordonați, interzicându-le practic și cele mai elementare drepturi în anumite situații, absurdintăți aș spune în anumite situații, având un comportament de moșieri pe tarla?

Acest statut nu este un statut în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă o lege ce îngrădește liberatea de exprimare, ce instituie mai mult teamă printre categoria căreia îi este adresat, neoferind posibilitatea reală de apărare sau de contestație a încălcărilor drepturilor fundamentale, pur și simplu se inoculează executarea ordinelor fără a gândi, fără a analiza, a sintetiza situația, practic fără a mai oferi cadrului militar (individului, cetățeanului) posibilitatea alegerii celor mai bune opțiuni, doar ”să execute ordinul, fără să-l discute”, or în multe studii s-a ajuns la concluzia că automatismele pot crea erori, pot duce la rezultate dramatice și responsabil nu este decât cel ce l-a executat, așa cum este prevăzut de Codul penal, și foarte greu de dovedit că și cel care l-a dat se face la fel de vinovat sau nu.

În atare situație practic de ce ar renunța cetățeanul la aceste drepturi neexistând o motivație, o remunerație corespunzătoare, neexistând nicio compensație la trecerea în rezervă, practic neexistând nicio protecție socială a unui cadru militar în cazul în care rămâne fără serviciu, sau nu își mai poate exercita din motive medicale atribuțiile?

Acest articol (și nu este singurul, majoritatea din cele criticate) deschide calea abuzului de drept, a excesului de putere nu de puține ori chiar eu fiind nevoit să duc prin cumul mai multe funcții fără a fi remunerat suplimentar căci în acest sistem nu există o remunerație extra pentru contribuțiile deosebite aduse țării, ci doar hârtii, hărtii ce golesc de cele mai multe ori de conținut expresia patriotismului.

Pe de altă parte, acest articol (ca mai toate cele criticate) contravine și textului art. 21 – Accesul liber la justiție căci renunțând la drepturile noastre, acceptând practic aceste restrângeri ale exercitării unor drepturi constituționale am renunța și la acest drept fundamental.

Nu de puține ori mi s-a reproșat că am dat în judecată o structură (am chemat comandanți sau contabili șefi, șefi de resurse umane etc.), de ce am dat în judecată, cred că voi obține ceva? Și iată că vorbim după discriminare, de mobbing (comportamentul ostil de grup de lungă durată ce a fost descris ca ”acel comportament distructiv, îndreptat de către un grup către o singură persoană – distrugerea reputației victimei prin ridiculizare, răspândire de zvonuri, împiedicarea victimei să comunice, provocarea de prejudicii materiale morale sau fizice victimei prin provocarea de cheltuieli inutile sau exagerat de mari, provocarea de neplăceri în familie”).

Acest articol (chiar dacă mă repet ca și celelalte articole criticate din statutul cadrelor miltiare) contravine și art. 47 – Nivelul de trai din aceleași considerente și argumentații anterior expuse.

De asemenea, prin acest articol se instituie o procedură ascunsă prin care militarul este obligat să renunțe și la dreptul constituțional cuprins în art. 51 – Dreptul la petiționare, dar și la cel din art. 52 – Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (prin regulamente de ordine interioară, proceduri și ordine de ministru se îngrădește astfel dreptul fundamental de petiționare căci atunci când vrei să soliciți ceva trebuie să o faci în scris sau verbal cum este instituit prin R.G. 1/2016 – Regulamentul de ordine interioară, nepublicat în Monitorul Oficial, adoptat prin ordinul ministrului nr. M. 38/2016, să aștepți răspuns 30 de zile, dacă îl primești sau nu, sau dacă ești nemulțumit trebuie să te adresezi cu un alt raport comandantului eșalonului superior și tot așa încât termenul de soluționare poate depăși lejer 6 luni și poate chiar mai mult, dacă vorbim de discriminare aceasta se prescrie într-un an conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată dar se depășesc și termenele instituite prin Legea nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 212/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iulie 2018.

Privitor la art. 9, criticile sunt în sensul că pe de o parte, salarizarea se face prin Hotărâre de Guvern, iar pe de altă parte prin Ordin de ministru (așa cum rezultă din textele criticate, dar și din corespondența purtată în ultima perioaddă cu diferite structuri ale M.Ap.N.), ceea ce nu numai că duce la ambiguități, dar, așa cum se întâmplă și la acest moment fiecare înțelege și interprează legea în felul lui.

Astfel, de exemplu, prin Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții (abrogată prin Legea nr. 330/2009, dar cu preluarea soldelor exact cum erau la 31 decembrie 2009, adică exact așa cum erau ele compuse prin această lege), raportat la art. 9 lit a) Cadrele militare în activitate au dreptul la: solda lunară, compusă din solda de grad, solda de funcție, gradații și indemnizații, precum și la prime, premii, sporuri și alte drepturi bănești … definite conform art. 3 – Cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv, iar aici sunt de definit fiecare element ce compune solda lunară așa cum au fost definite de Legea nr. 138/1999 și preluate anual prin O.U.G.-urile succesive (ce au preluat solda din luna anterioară sau solda de la 31 decembrie) de ”aplicare etapizată” a Legii nr. 284/2010 (ce de fapt nu s-a aplicat niciodată cadrelor militare în activitate, că tot se face frecvent raportare în comunicările acestor instituții la ceva ce nu s-a aplicat niciodată, folosind sintagme și definiții ce au fost prorogate de la aplicare anual prin ordonanțe de guvern succesive) la art. 4 alin. (1) – Soldele de funcție ale cadrelor militare în activitate și ale militarilor angajați pe bază de contract sunt diferențiate prin coeficienți de ierarhizare, în raport cu atribuțiile ce revin fiecărei funcții, complexitatea și gradul de răspundere cerut de îndeplinirea acesteia, solicitările la efort, arma și eșalonul la care își desfășoară activitatea.

În continuare se statua prin art. 5 alin. (1): Cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract, pentru rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată, pot primi o soldă de merit lunară, de până la 20% din solda de funcție. Sunt astfel de menționat și dispozițiile art. 9 alin. (1) – Pentru gradele pe care le au cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract beneficiază de solda de grad. Coeficienții de ierarhizare ai soldelor de grad sunt prevăzuți în anexa nr. 1 lit. C.

Gradația definită de art. 11 alin. (1) al legii anterior menționată – (1) Ofițerii, maiștrii militari, subofițerii și militarii angajați pe bază de contract, în raport cu timpul servit în calitate de cadru militar în activitate, respectiv cu timpul servit ca militar angajat pe bază de contract, și în funcție de rezultatele obținute, au dreptul la 1-7 gradații, care se acordă din trei în trei ani, regăsindu-se ca și celelalte elemente în soldele lunare până la data prezentului articol (M.Ap.N. a găsit diferite tertipuri de a fenta legea prin Ordine de ministru anuale fiind practic văduviți de o salarizare corespunzătoare și raportată la lege, la o lege în vigoare, practic poate interveni și ultraactivarea legii civile definită și descrisă în amănunt de CCR prin mai multe decizii).

Un alt element component este cel instituit prin art. 12 alin. (1) – Ofițerii care, potrivit prevederilor legale, îndeplinesc funcții de conducere de: comandanți sau șefi și locțiitori ai acestora, șefi de serviciu, de secție și de birou, precum și asimilații acestora, în raport cu răspunderea funcțiilor de conducere îndeplinite, de mărimea și importanța unităților sau compartimentelor, precum și de ponderea muncii de conducere față de activitatea de execuție pe care o realizează, beneficiază lunar de o indemnizație de comandă de 10-50% din solda de funcție și exemplele pot continua cu art. 16 – Cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract, pentru titlurile de clasificare obținute în specialitate, beneficiază de o indemnizație de 6-10% din solda lunară, art. 17 – Personalul care lucrează cu cifru are dreptul la o indemnizație de 15-20% din solda lunară, respectiv din salariul de bază. Funcțiile cu drept de indemnizație și mărimea concretă a procentului se stabilesc prin statele de organizare, sporul pentru titlul științific de doctor conform art. 37 – Cadrele militare în activitate și salariații civili, care posedă titlul științific de „doctor”, beneficiază de un spor de 15% din solda de funcție, respectiv din salariul de bază, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific respectiv, din 2006 sporul de confidențialitate exigență a art. 3 din O.G nr. 19/2006.

Astfel s-au calculat toate elementele componente ale soldelor raportat la baza de calcul din 31.12.2009 (exigențe ale Legii nr. 138/1999) când prin Legea nr. 300/2009 s-au păstrat elementele de calcul dar s-a abrogat legea veche.

Astfel, de la 1 ianuarie 2010 când Guvernul și-a dat seama că este destul de greu algoritmul de calcul, a dat anual succesiv ordonanțe prin care se păstrau elementele salariale așa cum au fost definite de Legea nr. 138/1999, prorogând de la aplicare și Legea nr. 284/2010 ce a fost ulterior abrogată prin Legea nr. 153/2017.

Dar, surpriză sau nu, Ministerul Apărării Naționale (și nu este singura autoritate publică centrală de forță, și M.A.I) a refuzat și refuză în continuare plata drepturilor militarilor raportate la această lege și chiar la H.G.-uri – deși există statuat și în art. 164 din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, republicată, această modalitate de salarizare (începând de la data de 1 mai 2016 în baza art. 1 din H.G. 1017 din 30 decembrie 2015, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună pentru anul 2016, publicat în M. Of. nr. 987 din 31 decembrie 2015, coroborat cu – salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri și alte adaosuri, se stabilește la 1450 RON începând cu data de 1 februarie 2017, pentru un program complet de lucru de 166 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, în baza art. 1 din H.G. nr. 1 din 6 ianuarie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicat în M. Of. nr. 15 din 6 ianuarie 2017, în corelare cu – salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri și alte adaosuri, se stabilește la 1900 RON începând cu 1 ianuarie 2018, pentru un program complet de lucru de 166,666 ore, în medie, pe lună, conform dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 846 din 29 noiembrie 2017, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicat în M. Of. nr. 950 din 29 noiembrie 2017 și prin ulterior fiind mărit la 2080 lei de la 1 ianuarie 2019 tot prin H.G.) așa cum se definește prin art. 9 al Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor miltiare, caz în care pe rolul instanțelor din țară există peste 150 de acțiuni deschise în contradictoriu cu aceste autorități publice centrale și structurile subordonate.

Deci, cum se poate observa, acest articol intră în totală contradicție cu prevederile art. 118, alin. (2) și (3) din Constituția României – Forțele Armate din Constituția României – (2) Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică, (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii, dar și art. 15 dar și cu art. 41, coroborat cu art. 47 din legea fundamentală, permițând, atât Guvernului, cât și ministrului apărării naționale să completeze, să modifice prevederile unei Legi cu H.G.-uri și Ordine de ministru chiar dacă acest lucru este interzis prin Legea fundamentală (și aici sunt de menționat punctul de vedere al Avocatului Poporului de la pct. 11 din Decizia CCR nr. 244/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 469 din 24.06.216 [6] – Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 27 și art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului sunt neconstituționale. În acest sens, susține că anumite elemente esențiale care conturează statutul special al profesiei de polițist, învestit, de altfel, cu exercițiul autorității publice, sunt lăsate, prin lege, la latitudinea ministrului administrației și internelor care este îndrituit ca, prin norme administrative, având o putere juridică inferioară legii organice, să reglementeze procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițistului, precum și selecționarea, pregătirea, obținerea gradelor profesionale și evoluția profesională a polițiștilor. Astfel, atribuții care aparțin exclusiv majorității parlamentare absolute, sunt delegate unui membru al Guvernului, iar aspecte ce trebuie stabilite, conform imperativelor constituționale, prin lege organică, dobândesc, în fapt, caracter infralegal, administrativ, eludând regimul juridic stabilit la nivel constituțional pentru domeniul în cauză. Ca atare, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale invocate, întrucât competențe ce aparțin, în exclusivitate, legiuitorului sunt delegate ministrului de resort).

Astfel prin Decizia nr. 172/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 315 dn 25 aprilie 2016,Curtea Constituțională a României admitea excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, excepția de neconstituționalitate ridicată de A.I. în Dosarul nr. 43.450/3/2007* al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – Posturile de conducere se ocupă prin examen sau concurs, după caz, în situațiile și în condițiile stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor.

Privitor la art. 11 din statutul cadrelor militare, consider că este ambiguu generând interpretări eronate (mai ales de către funcționarii Caselor de Pensii Sectoriale) fiind cazul ca el să capete astfel forma ”Pensionarii militari decorați cu ordinul ”Meritul Militar” clasele a III – a, a II – a și I beneficiază de un spor de 10 %, 15% și, respectiv, 20 % al cuantumului pensiei brute ce se însumează la pensia netă lunară rezultată” (de fapt CPS din MApN asta a făcut a calculat pensia fără acest spor, acesta neidentificându-se în pensia netă în plată).

Referitor la dispozițiile art. 13 sunt de menționat argumentațiile mai sus expuse, și, în plus de constatat că acesta contravine prevederilor art. 32 din Legea fundamentală, coroborat cu dispozițiile art. 118.

Sunt de invocat ca excepții de neconstituționalitate, raportat la argumentațiile anterioare și dispozițiile art. 14 și ale art. 141 din statutul criticat.

Continuând în aceeași argumentație, și art. 21 din statut contravine dispozițiilor art. 73, art. 76, coroborat cu art. 118 din Constituția României.

Referitor la dispozițiile art. 28-30 Secțiunea a 3 – a (intitulată Interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți) din Legea nr. 80/1995 cu modificările și completările ulterioare prin care (printre altele cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi şi libertăţi) pot spune că sunt încălcate dispoziții ale art. 1, art. 4, art. 9, art. 11, art. 15-16, art. 20-21, art. 24-25, art. 30-32, art. 36-37, art. 39, art. 41-43, art. 45, art. 47, art. 51-53, art. 57, art. 61, art. 67, art. 73, art. 76, art. 78, art. 108, art. 118, art. 124, art. 126 și art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituția României, dar sunt încălcate și drepturile instituite prin art. 1, art. 5-6, art. 10-11, art. 13-14 din CEDO și dispoziții din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Ce este și mai grav este că aceste restrângeri de exercitare ale unor drepturi fundamentale nu sunt justificate, raționate logico – juridic și fără a exista practic un beneficiu ulterior pentru acestea pe o perioadă de 10 ani și mai mare (căci nu se mai identifică în legislația națională niciun beneficiu), în baza dispozițiilor art. 267 TFUE (ex-art. 234 TCE).

Deci eu cetățeanul ce îmbrac haina militară sunt obligat ”să servesc” patria, să aduc ”sacrificiul suprem” (să apăr Constituția, legile țării și integritatea teritorială chiar cu prețul vieții așa cum mi-am asumat prin jurământul de credință față de patrie), să spun prezent când cântă goarna, să fiu un cetățean loial statului și autorității de forță din care fac parte (chiar și după trecerea în rezervă, căci în Constituție avem și dispozițiile art. 54-55), să fiu plătitor de taxe și impozite, să accept toate aceste privațiuni fără a beneficia de o pensie pe măsură (căci așa cum a fost diminuată prin O.U.G. nr. 57/2015 și O.U.G. 59/2017, aceasta nu mai reprezintă un patrimoniu în adevăratul sens al cuvântului – aici fiind grăitoare și ultimele Decizii CCR), fără a beneficia de protecție socială (căci practic la trecerea în rezervă nu îmi este asigurată nicio protecție socială, doar pensie de serviciu dacă sunt în drept a o pretinde), fără a beneficia de ”asistență medicală gratuită” (așa cum ar trebui să fie prin exigența art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 căci prin Decizia ICCJ nr. 3 /2006 (RIL) publicată în Monitorul Oficial nr. 284 29 martie 2006 [7], se statua că: ”Atât cadrele militare active, cât și polițiștii, beneficiază de asistență medicală gratuită și de medicamente gratuite, potrivit reglementărilor din legile speciale, numai dacă au fost respectate dispozițiile cu caracter general cuprinse în Legea nr. 145/1997 și, respectiv, în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002, privind achitarea cotelor de contribuție lunară la Fondul asigurărilor sociale de sănătate, la care se face referire în Hotărârea Guvernului nr. 270/1999 și în Hotărârea Guvernului nr. 677/2003.

Practic, nu se mai identifică absolut nici un motiv pentru care eu, militarul, să accept restrângerea exercitării unor drepturi fundamentale, mai ales că la data intrării în sistem beneficiam de aceste drepturi, iar la ieșirea din sistem am constatat (nefiind singurul în această situație, și iată astfel că intervine discriminarea așa cum este definită de dispozițiile art. 1-3 din O.G. nr. 137/2000, republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, căci avem o categorie socioprofesională în situații identice dar care a fost discrimnată prin fapte, acte și proceduri una față de cealaltă prin aplicare diferențiată a actelor normative și fără a exista o justificare, un raționament logico – juridic pentru aceasta) că nu mai beneficiem de protecția socială ce ne fusese promisă prin acte normative (și aici pot fi menționate cred eu și dispozițiile art. 1279 C. civ.), că ne aflăm în alte situații juridice, complet diferite de cele inițiale și contradictorii celorlalți militari ce au trecut în rezervă anterior modificării legislației.

Menținerea în vigoare a acestor dispoziții din statutul cadrelor militare nu poate constitui decât o formă mascată aș spune a muncii forțate, a unui sclavagism modern instituit prin lege ce contravine legii fundamentale și celorlalte tratate și pacte la care România a aderat asumându-și întreaga responsabilitate privind respectarea acestora.

Art. 34-35 sunt susceptibile de neconstituționalitate raportat la textele legii fundamentale din motivele anterior menționate, căci instituie, printre altele măsuri disciplinare fără a fi tranșate de o instanță de judecată (prin jurisdicții cutumiare alterate și nearmonizate cu legislația în vigoare, cu caracter comunist, ca punct personal de vedere, neraportate la realitățile juridice actuale, cu încălcarea tratatelor și pactelor la care România este parte și pe care și le-a asumat inclusiv prin aderarea la NATO și U.E.) și încalcă flagrant art. 24, art. 57, art. 73, art. 76, art. 118 și art. 124 din Constituție și art. 6 din CEDO.

Privitor la art. 36 lit. c1) consider că încalcă atât dispozițiile art. 32, cât și art. 118 din Constituție.

Referitor la art. 41˄1 privind statutul cadrelor militare cu completările și modificările ulterioare, consider că textul contravine exigențelor constituționale așa cum am menționat în cuprinsul acestui articol, pe lângă articolele din legea fundamentală anterior menționate intră în contradicție, pe de o parte cu prevederile art. 41 din Constituția României, iar pe de altă parte cu art. 16 al legii fundamentale, creând, iată încă odată discriminare între aceleași categorii de personal prin diferențe clare la perioada de încheiere a contractelor (pentru unii 4 ani, iar aici este de remarcat în mod special pentru cei pe filiera indirectă, pentru unii 8 ani, iar pentru alții 12 ani – filiera directă), dar și ducând la imposibilitatea încheierii contractelor de credit (în cazul meu, de exemplu, am avut încheiate contracte succesive de 4 ani) pe o perioadă mai mare de 4 ani (caz în care mă întreb unde este protecția socială, unde este dreptul meu de a încerca să duc o viață decentă, dreptul de a-mi achiziționa o casă, o mașină etc. – de menționat Hotărârea C.N.C.D. nr. 333 din 5 septembrie 2018), iar după 15 ani de activitate ți se dă dreptul să închei contract până la limita de vârstă în grad – Cadrele militare care au o vechime ca ofiţer, maistru militar sau subofiţer în activitate de cel puţin 15 ani pot încheia cu Ministerul Apărării Naţionale contracte până la împlinirea limitei de vârsta în grad. De ce nu există cuprins în conținutul legislației în vigoare posibilitatea încheierii contractelor pe perioadă nedeterminată (cu perioadă de probă sau temporar în anumite cazuri) și apare noțiunea de contract pe 4, 8, 12, 15 ani? Am eu posibilitatea să închei un contract de credit pe o perioadă mai mare de 15 ani, după 15 ani de activitate? Nu deschide această formă de încheiere a contractelor calea abuzurilor (încheierea contractelor se reduce mai mult la subiectivism decât obiectivism, ducând astfel la paralelisme legislative, la demotivarea subordonatului pe de altă parte etc.).

Având în vedere că prin dispozițiile art. 1 din Legea 80/1995, privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare se definește cadrul militar – Prin cadre militare, în sensul prezentei legi, se înţelege cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege. Cadrele militare sunt în serviciul naţiunii (veghează 24 din 24 ore, 7 din 7 zile, 365 și uneori 366 de zile) la securitatea și integritatea națională, cu arma în mână, în condiții de solicitare neuropsihică ridicată, fiind în măsură să se sacrifice, în orice moment pentu aceasta) și ale art. 411 din Legea anterior amintită, comparativ cu prevederile Legii 53/2003, Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (unde la art. 12 prevede – (1) Contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată. (2) Prin excepţie, contractul individual de muncă se poate încheia şi pe durată determinată, în condiţiile expres prevăzute de lege și la art. 82 – (5) Contractele individuale de muncă pe durată determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată sunt considerate contracte succesive şi nu pot avea o durată mai mare de 12 luni fiecare – cum și în cazul funcționarilor publici la art. 4 din Legea 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 29 mai 2007 – (1) Raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condiţiile legii. (2) Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată și spun asta deoarece Curtea Constituțională a României a statuat prin Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016 cu aplicare de la 15 aprilie 2016 publicată în M. Of. nr. 286 din 15 aprilie 2016, a fost publicată D.C.C. nr. 34/2016 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, sintagma „după epuizarea acestor căi de atac, la pct. 26 ”… militarii fiind o categorie specială de funcționari publici”) consider că încheierea contractelor succesive pe o perioadă de 4 ani este printre altele discriminatorie pentru cetățeni ai României ce, chiar dacă își desfășoară activitatea în baza a două legi speciale beneficiază de dublul standard intrând în contradicție cu art. 16 din Legea fundamentală, caz în care, pentru egalitatea de tratament, ar trebui ca un cadru militar să aibă contract pe perioadă nedeterminată (cu perioadă minimă obligatorie pentru achitarea cheltuielilor aferente școlarizării efectuate de aceștia în instituțiile militare, acolo unde este cazul). Se spune în statutul cadrelor militare la art. 7 că aceștia beneficiază de drepturi și libertăți conform Constituției, legilor țării și prezentului statut, dar întreb eu, beneficiază de program de 8 ore, nu, beneficiază de șomaj, nu, beneficiază de protecție socială, la trecerea în rezervă, nu (plata salariilor compensatorii este suspendată prin O.U.G.-uri și H.G.-uri temporar de mai mulți ani, iar în Legea nr. 153/2017 nici măcar nu se mai ientifică acest drept, practic prin ”bunăvoința” legiuitorului acesta a dispărut subit), plată egală la muncă egală, nu (una din dovezi e refuzul plății sporului de doctorat – lucru dovedit de garantul principiului nediscriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ce a sancționat M.Ap.N. în 2018), condiții speciale, deosebite de muncă (da pentru 24 ore/zi nu pentru 8 ore/zi adică în cazul serviciului de 24 de ore ar trebui împărțit la 8 și atunci ar rezulta 3 zile), asistență medicală gratuită, nu (în condițiile art. 9 lit. b) așa cum am motivat anterior).

De altfel, nu se identifică în conținutul textului criticat modalitatea de încheiere, condițiile, fișa postului, decizia de numire, decizia de încadrare și / sau de salarizare după caz, deci fiind ambiguu și creează confuzie tuturor părților semnatare ale contractului nefiind respectate nici dispozițiile Codului muncii și nici cele al C. civ. (raportat la art. 1166 și art. 1270 C. civ. și nefiind identificate condiții impuse de art. 16-20 din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, republicată).

Textul art. 46 – Acordarea gradelor de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri în activitate, precum şi înaintarea în gradele următoare a acestora se fac, de regulă, o dată pe an, la data stabilită prin ordin al ministrului apărării naţionale. Acordarea gradelor celor prevăzuţi la art. 36 alin. 1 lit. c), e), f) şi lit. g), art. 38 lit. b) şi art. 40 alin. 1 lit. b) şi d) şi lit. g) se poate face în tot cursul anului, prevederi ce contravin art. 118 din Constituție, ca și cel al art. 56, sunt neconstituționale în măsura în care i se conferă conducătorului autorității publice (ministrului) posibilitatea de avansare a cadrelor militare încălcându-se prevederile art. 32, art. 41, art. 73, art. 76 dar și art. 118 din Constituție.

Practic ministrul apărării naționale a primit prerogative de legiuitor mai în toate articolele Legii nr. 80/1995, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 73, art. 76, dar deopotrivă și ale art. 118 din Constituție.

În acest caz este de menționat în sprijinul celor afirmate Decizia CCR nr. 172/2016 [8], referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului (esențial și foarte bine argumentat fiind pct. 22 – Totodată, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, se ajunge la situaţia ca un aspect esenţial care vizează executarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ. Or, normele privind ocuparea posturilor de conducere trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate. Astfel, delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp. Considerentele reţinute de Curte prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, precitată, paragraful 31, şi prin Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 18 ianuarie 2016, paragraful 17, se aplică mutatis mutandis şi în cauza de faţă, referitoare la normele privind ocuparea posturilor de conducere. Astfel, aceste norme trebuie să respecte anumite exigenţe de stabilitate, previzibilitate şi claritate, iar delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme către un membru al Guvernului, prin emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, determină o stare de incertitudine juridică și unde CCR statua că ” Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Achim Ilarie în Dosarul nr. 43.450/3/2007* al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt neconstituţionale.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2016.”;

Aici pot spune, ca o paranteză, că raportat la dispozițiile legale, Instituția Avocatul Poporului s-a pronunțat în sensul că acestea nu încalcă Constituția în ceea ce privește statutul cadrelor militare, dar raportat la alte categorii (de exemplu statutul polițiștilor) a considerat că sunt neconstituționale textele de numire prin ordin al conducătorului instituției (prin ordin de ministru), unde Curtea a statuat astfel neconstituționalitatea dispozițiilor criticate prin Decizia nr. 172/2016.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 56 intră în contradicție cu prevederile art. 176 din Legea educației nr. 1/2011 – alin. (1) – Învățământul superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională este învățamânt de stat, parte integrantă a sistemului național de învățamânt, și cuprinde: învățământ universitar pentru formarea ofițerilor, ofițerilor de poliție și a altor specialiști, precum și învățământ postuniversitar. (2) Instituțiile de învățământ superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională din cadrul sistemului național de învățământ, precum și specializările/programele de studii din cadrul acestora se supun reglementarilor referitoare la asigurarea calității, inclusiv celor legate de autorizare și acreditare, în aceleași condiții cu instituțiile de învățământ superior civil. (3) Structura organizatorică, oferta de școlarizare care conține profilurile, programele de studii, cifrele anuale de școlarizare, criteriile de selecționare a candidaților pentru învățământul superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională se stabilesc, după caz, de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații și alte instituții cu atribuții în domeniile apărării, informațiilor, ordinii publice și securității naționale, potrivit specificului fiecărei arme, specializări, nivel și forma de organizare a învățământului, în condițiile legii. (4) Formele de organizare a învățământului, admiterea la studii, derularea programelor de studii, finalizarea studiilor, autorizarea și acreditarea instituțiilor de învățământ, în învățământul superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională, se supun procedurilor și condițiilor aplicabile instituțiilor de învățământ superior civil. (5) Pentru învățământul superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională, după caz, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații și alte instituții cu atribuții în domeniile apărării, informațiilor, ordinii publice și securității naționale pot emite ordine, regulamente și instrucțiuni proprii, în condițiile legii. (6) Ofițerii în activitate, în rezervă sau în retragere, posesori ai diplomei de absolvire a școlii militare de ofițeri cu durata de 3 sau 4 ani, pot să își completeze studiile în învățământul superior, pentru obținerea diplomei de licență în profiluri și specializări similare sau apropiate armei/specialității militare. (7) Diplomele de licență, de master, de doctorat eliberate de instituțiile de învățământ superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională, precum și titluri le științifice obținute dau dreptul deținătorilor legali, după trecerea în rezervă, în condițiile legii, să ocupe funcții echivalente cu cele ale absolvenților instituțiilor civile de învățământ, cu profil apropiat și de același nivel. (8) Planurile de învățământ pentru învățământul superior militar, de informații și de ordine publică și de securitate națională se elaborează de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații și alte instituții cu atribuții în domeniul apărării, informațiilor, ordinii publice și securității naționale, în conformitate cu standardele naționale stabilite de instituțiile responsabile cu asigurarea calității ducând totodată la discriminare directă și indirectă prin încălcarea și a dispozițiilor O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată 2014, cu modificările și completările ulterioare și fiind practic încălcate mai multe articole din legea fundamentală.

Textul art. 57 – Profilurile corespunzătoare studiilor universitare de licenţă din instituţiile civile de învăţământ superior care dau dreptul ofiţerilor absolvenţi ai acestor instituţii să fie înaintaţi în gradele prevăzute la art. 56 alin. 1 paragrafele B şi C se stabilesc în raport cu specialităţile militare ale ofiţerilor sau cu funcţiile pe care le îndeplinesc, prin ordin al ministrului apărării naţionale, contravine art. 32, art. 41 și art. 118 din Constituție ducând de asemenea la discriminare, și în aceeași linie și dispozițiile art. 59 – Locotenent-coloneii şi căpitan-comandorii pot fi detaşaţi la cursul de capacitate pentru gradul de colonel sau comandor începând din primul an al stagiului minim în grad, de regulă, în ordinea promoţiilor, având prioritate cei cărora le expiră stagiul în grad. În caz de nepromovare, examenul de absolvire a cursului se poate susţine încă o dată, după cel puţin un an. Maiştrii militari clasa a II-a şi plutonierii majori pot susţine examenul de grad începând cu ultimii doi ani de stagiu minim în grad şi, în caz de nepromovare, îl pot susţine încă o data, după cel puţin un an. Sunt scutiţi de examen plutonierii majori care l-au promovat până la intrarea în vigoare a prezentei legi. Normele privind participarea coloneilor şi comandorilor la examenul pentru gradul de general, locotenent-coloneilor şi căpitan-comandorilor la cursul de capacitate, precum şi a maiştrilor militari clasa a II-a şi a plutonierilor majori la examenul de grad, organizarea şi desfăşurarea acestora se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.

Privitor la textele art. 73 – Cadrelor militare li se întocmesc aprecieri de serviciu. Aprecierea de serviciu constituie unicul document de valoare a competentei profesionale, a calităţii morale, a perspectivelor de dezvoltare şi promovare, pe baza căruia ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii sunt înaintaţi în gradul următor. Aprecierea de serviciu a cadrelor militare în activitate se face periodic, precum şi în cazurile stabilite de ministrul apărării naţionale. Cadrelor militare în rezervă li se întocmesc aprecieri de serviciu în anul în care sunt propuse la înaintarea în grad. Metodologia întocmirii aprecierilor de serviciu, în timp de pace, precum şi sistemul de apreciere în timp de război se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale. Aprecierea se exprimă prin unul din următoarele calificative: „excepţional”, „foarte bun”, „corespunzător”, „mediocru” sau „necorespunzător” ce contravine art. 73, art. 76 și art. 118 din Constituție.

De asemenea, se poate constata că și art. 75 din Legea 80/1995, Statutul cadrelor militare cu modificările și completările ulterioare – Ofiţerii se numesc, de regulă, în funcţii prevăzute în statele de organizare cu grade egale sau mai mari cu cel mult două trepte faţă de cele pe care le au. Numirea ofiţerilor în funcţii prevăzute în statele de organizare cu grade mai mari cu trei trepte faţă de cele pe care le au se poate face numai cu aprobarea ministrului apărării naţionale sau a comandantilor stabiliţi de acesta, deoarece intră în contradicție cu prevederile art. 1 alin. (4)-(5), art. 4 – Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, pe de o parte făcându-se precizarea că îndatoririle, drepturile și libertățile cadrelor militare sunt cele stabilite de Constituția României, de legile și prezentul statut, dar pe de altă parte spune că această calitate de cadru militar (ofițer, maitru sau subofițer) incubă pe lângă îndatoririle suplimentare și interzicerea unor drepturi ori restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți, potrivit legii, caz în care aceasta duce la discriminări între cetățenii țării, și chiar între personalul din cadrul aceleiași categorii de militari și nu numai, precum și ale art. 73 alin. (3), art. 76 și art. 78 din Constituția României, coroborate și cu prevederile art. 118 – Forțele Armate din Constituția României, astfel se încalcă grav și prevederile art. 41 – Munca și protecția socială a muncii (adică militarii pot duce prin cumul funcții diferite funcții – subiect al unui astfel de tratament fiind chiar autorul, și nu odată – dar nu pot fi remunerați deoarece nu au studii de master de conducere interarme neputând fi deci numite pe o astfel de funcție sau pe funcții similitare prevăzute cu astfel de studii (MC) conform ordinelor ministrului apărării naționale și a regulamentelor militare în vigoare), prin aceste prevederi, intrând în contradicție și cu, art. 47 – Nivelul de trai, dar și a prevederilor art. 51 – Dreptul la petiționare (neexistând o procedură de contestare a rezultatelor selecției și numirilor pe funcții a cadrelor militare, practic nu există cale de atac), art. 52 – Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (neexistând posibilitatea invocării plății unor despăgubiri morale sau materiale în cazul abuzurilor exercitate împotriva cadrelor militare), precum încalcă și prevederile art. 16 al legii fundamentale, creând, iată încă odată discriminare între aceleași categorii de personal prin diferențe clare.

Astfel și art. 751 – Selecţionarea cadrelor militare din Ministerul Apărării Naţionale pentru numirea în funcţii prevăzute în statele de organizare cu grad superior celui pe care îl au se face de către comisiile de selecţie constituite în acest scop, potrivit Ghidului carierei militare, iar în situaţii care impun adoptarea de măsuri urgente, cadrele militare pot fi numite în funcţii similare celor deţinute sau superioare acestora prin ordin al ministrului apărării naţionale contravine Constituției din motivele arătate și la art. 75.

Astfel consider că și dispozițiile art. 76 – Mutarea cadrelor militare în activitate dintr-o unitate în alta, precum şi schimbarea din funcţii în cadrul aceleiaşi unităţi se efectuează o singura data pe an, cu excepţia situaţiilor deosebite stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, pe lângă faptul că aceste prevederi contravin art. 118 din Constituție încalcă și art. 41 dar și art. 16 din Legea fundamentală, instituind o formă mascată de muncă forțată, ce nu poate fi justificată pe timp de pace.

Din aceleași considerente, și dispozițiile art. 77 – Cadrele militare în activitate pot fi detaşate la alte unităţi pentru îndeplinirea unor misiuni sau pentru a urma o formă de perfecţionare a pregătirii pe o perioadă de cel mult un an, durată care poate fi prelungită, cu aprobarea ministrului apărării naţionale, până la cel mult 2 ani. Pe timpul detaşării, cadrele militare rămân încadrate în funcţiile şi unităţile militare din care au fost detaşate şi beneficiază de toate drepturile legale, contravin dispozițiilor art. 47 și art. 118 din Constituție. Consider că aceste dispoziții încalcă și art. 41 din Constituție afectând securitatea și sănătatea acestora, neexistând practic nicio protecție socială, căci așa cum revin la propriile experiențe, nu odată mi s-a refuzat plata indemnizației de mutare (așa cum era prevăzută prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010 [9], Secțiunea a III –a la art. 26 – lege ce oricum a fost prorogată de la aplicare an de an prin OUG-uri succesive din diferite motive, printre care echilibrarea bugetului de stat, lipsa fondurilor, dificultățile Guvernului de a o pune în practică prin norme proprii etc.).